Unul dintre cei mai importanți dinamoviști, luat în colimator! „Hai să repornim motoarele”. Cine transmite mesajul și cine este cel vizat
Galeria lui Dinamo digerează cu greu perioada nefastă prin care trece echipa lui Vasile Miriuță și, înaintea meciului cu FC Botoșani, i-a transmis un mesaj unuia dintre cei mai importanți fotbaliști, Sergiu Hanca, în prezent ieșit din formă.
Dacă în sezonul trecut Hanca a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști din lotul „câinilor”, reușind să intre pe „radarul” echipei naționale, unde a și fost convocat, în actuala stagiune mijlocașul dinamovist nu mai dă același randament, lucru observat și fani.
Victoria cu Juventus București (3-0, în „Ștefan cel Mare”) a fost prima în mandatul lui Miriuță, după 3 meciuri fără succes, însă suporterii „câinilor” vor mai mult. Ca atare, i-au transmis un mesaj lui Hanca: „Sergiule, hai să repornim motoarele!”, au scris cei din Peluza Cătălin Hîldan, pe pagina de Facebook.
Hanca a marcat de doar 3 ori și a oferit o pasă decisivă în 12 meciuri din acest sezon, în condițiile în care stagiunea trecută a fost unul dintre cei mai constanți și mai eficienți fotbaliști ai lui Dinamo, reușind 12 goluri și 13 pase decisive în 40 de partide.
2 milioane de euro este cota de piață a lui Sergiu Hanca, conform transfermarkt.com.