Unul dintre jucătorii de bază ai Stelei nu vrea semneze prelungirea!** În iarnă intră în ultimele 6 luni de contract și i s-a promis că va pleca gratis în Anglia

Începând cu iarna acestui an, Tătărușanu intră în ultimele șase luni de contract cu Steaua
Portarul a semnat recent un contract de reprezentare cu Florin Iacob, impresar care nu se află în grațiile lui Gigi Becali

Unul dintre puținii steliști siguri de postul său de titular în „era Reghecampf”, portarul Ciprian Tătărușanu, se apropie de finalul aventurii la clubul din Ghencea. Surse Prosport indică faptul că acesta nu are de gând să semneze prelungirea contractului cu Steaua, ofertă care i se va pune pe masă în vara acestui an, imediat după terminarea campionatului. În acel moment, Tătărușanu va intra în ultimul an al actualului contract, iar Gigi Becali dorește să evite ca portarul să poată semna, din iarnă, cu o altă echipă fără ca Steaua să poată solicita pretenții financiare în urma transferului. Decizia lui Tătărușanu, unul dintre fotbaliștii cu salariu-record la Steaua, 180.000 de euro pe an, a fost influențată în acestă direcție de evenimentele petrecute în ultima perioadă în Ghencea.

Latovlevici l-a îndrumat spre „inamicul” Stelei
Primul pas făcut de Tătărușanu a fost să semneze un contract cu impresarul Florin Iacob, renunțând astfel la colaborarea pe care o avea cu un avocat italian, apropiat lui Ioan și Victor Becali. Portarul a fost convins să iscălească noul angajament de reprezentare chiar de către Iasmin Latovlevici, colegul său de cameră din cantonamentul Stelei. Interesant este faptul că Iacob este într-un conflict mai vechi cu Gigi Becali, care datează din primele luni ale anului 2012. Atunci, Iacob a fost văzut de finanțator drept principalul vinovat pentru eșuarea negocierilor de transfer dintre Steaua și Saint-Etienne în cazul transferului fostului fundaș al Timișoarei, Becali cerând oficial ca FRF să-i retragă impresarului licența. Iacob a fost cel care l-a convins pe Tătărușanu să nu accepte viitoare propuneri din partea Stelei, promițându-i în schimb un transfer în Anglia.

FC Argeș, „driblată” în cazul Tănase
Celălalt fotbalist al Stelei care câștigă 180.000 de euro pe an, Cristi Tănase, va avea în această vară ocazia să-și prelungească înțelegerea. În cazul mijlocașului, Gigi Becali vrea să se asigure că va scăpa de clauza potrivit căreia trebuie să achite clubului FC Argeș jumătate din drepturile încasate la un eventual transfer. Se pare că, în acordul din august 2009 se stipulează faptul că această clauză este valabilă doar în primii cinci ani de contract dintre jucător și Steaua.

Astfel, oferindu-i un nou contract, Gigi Becali se va asigura că Tănase nu va fi „furat” gratis în iarnă, dar va scăpa și de eventualele compensații către familia Penescu, în eventualitatea găsirii unui club interesat de „Dodel”.

Nae l-a sfătuit pe „Tătă” să plece
Actualul antrenor cu portarii din Ghencea, Eugen Nae, a avut o poziție tranșantă în ceea ce îl privește pe Ciprian Tătărușanu. Sezonul trecut, pe când activa la Concordia Chiajna, Nae a mărturisit în ProSport că Tătărușanu ar trebui să plece de la Steaua: „Din punctul meu de vedere, Ciprian nu mai are motivație pentru a continua la Steaua. A stat deja ani buni în Ghencea, ar trebui să plece la o echipă din străinătate, la un club cu pretenții mai mari”.


27.000 de euro a fost salariul lunar al lui Ciprian Tătărușanu în 2009, atunci când s-a transferat de la Bistrița

136 de partide a apărat Tătărușanu poarta actualului său club

1,8 milioane de euro a plătit Gigi Becali, în vara lui 2009, pentru 50% din drepturile pe Tănase

1,5 milioane de euro a plătit Becali către clubul lui Jean Pădureanu pentru transferul lui Tătărușanu


 

Publicat: 13 04. 2013, 09:28
Actualizat: 13 04. 2013, 09:29