Unul dintre managerii Stelei, după tragerea la sorți:** „Avem grupă de Liga Campionilor…” Înțepături spre rivali: „Noi făceam cu Levante ce n-a reușit Dinamo cu Barça”

Unul dintre managerii Stelei  a declarat, vineri, că Steaua, care va evolua în grupa E a Ligii Europa, se bate cu șanse reale la calificare „într-o grupă de Liga Campionilor”, făcând referire la faptul că adversarele sale, FC Copenhaga și Molde, au jucat în prima competiție continentală.

Ne batem cu șanse reale într-o grupă de Liga Campionilor într-o grupă de Liga Europa. Sunt convins că vom juca cu Arena Națională plină. Dinamo a adus Barcelona și n-a reușit să umple stadionul, dacă Steaua aducea Levante umplea stadionul. Steaua e altceva. Indiferent pe cine aduce umple stadionul. Și stadionul va fi plin la toate meciurile. Suporterii noștri vin să vadă Steaua, nu pe oponenții noștri„, a spus acesta la postul de televiziune Digi Sport.

FC Copenhaga și Molde au fost eliminate din Liga Campionilor, ediția 2012-2013, de formațiile Lille, respectiv FC Basel.

Echipa Steaua face parte din Grupa E a Ligii Europa, alături de echipele VfB Stuttgart (Germania), FC Copenhaga (Danemarca) și Molde (Norvegia), s-a stabilit în urma tragerii la sorți care a avut loc, vineri, la Monaco.

Echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf a fost în urna a treia valorică la tragerea la sorți.

Datele la care se vor juca meciurile din grupele Ligii Europa sunt următoarele: 20 septembrie (prima etapă), 4 octombrie (etapa a II-a), 25 octombrie (etapa a III-a), 8 noiembrie (etapa a IV-a), 22 noiembrie (etapa a V-a) și 6 decembrie (etapa a VI-a).

Mediafax

Publicat: 31 08. 2012, 15:39
Actualizat: 31 08. 2012, 15:40