Unul dintre managerii Stelei ironizează marea rivală:** „Mai avem un singur meci greu până la finalul anului, la Brașov”
Steaua nu a reușit să se impună pe terenul celor de la Pandurii și au terminat la egalitate, scor 0-0, echipa lui Reghecampf păstrându-și primul loc în clasament.
Unul dintre managerii Stelei e mulțumit de acest rezultat pe care îl consideră echitabil.
„Rezultatul e echitabil. În prima repriză am suferit, Pandurii merita să ne conducă. Am avut probleme mari, dar nu vreau să critic niciun jucător. În primele 45 de minute ne-au lipsit Georgievski, Szukala, Chiricheș, Latovlevici, Pintilii și Tănase. Repriza a doua jocul s-a schimbat total, intrările lui Pintilii și Tănase au fost decisive. În plus, Tătărușanu ne-a ținut în viață”, a declarat unul dintre managerii Stelei după meci.
Apoi, unul dintre managerii Stelei a ironizat marea rivală cu care se va duela peste două etape, spunând că singurul meci dificil al roș-albaștrilor în următoare perioadă este cel cu Brașovul.
„Suntem în grafic. Dintre urmăritoarele de care ne temem, doar Vaslui s-a apropiat de noi, dar cred că suntem îndreptățiți să terminăm pe primul loc acest tur prelungit. Practic, mai avem un singur meci greu până la finalul anului, la Brașov, în rest nu prea văd cine ne-ar putea pune probleme”, a mai spus acesta.