Nicușor Bancu a fost exclus pe termen nelimitat din lotul Universității Craiova de antrenorul Gigi Mulțescu, pe motiv de indisciplină. Bancu a fost înlocuit în prima repriză a partidei de la Iași, pierdută cu olteni cu 2-1, Mulțescu reproșându-i forma slabă și faptul că a pierdut toate mingile în prima parte a partidei din Copou.
Mijlocașul de 24 de ani s-a arătat deranjat și i-a replicat lui Mulțescu că-l scoate țap ispășitor după cele două insuccese la rând, cu Astra și Iași. Bancu a avut aceeași reacție și la adresa fanior craioveni, după eșecul cu Astra, când, la final, unii suporteri i-au reproșat forma slabă din acest sezon, în acel moment jucătorul ripostând: „Ce, bă, nu sunteți mulțumiți cu locul 2, ce aveți de comentat?” Atunci, Bancu a fost potolit de Zlatinski.
Mulțescu i-a mai trimis la echipa satelit pe motiv de indisciplină și pe Mateiu și Dumitraș, aceștia revenind recent în lotul primei echipe. De altfel, Mateiu a evoluat la Iași după aproape 3 luni de absență din prima echipă a Științei.
În tricoul alb-albastru, Nicușor Bancu a suferit acum doi ani o dublă fractură de tibie și peroneu, după o intrare dură a lui Alin Șeroni, cu care Bancu s-ar fi putut reîntâlni în meciul de miercuri, „U” Craiova – ACS Poli, pe vremea aceea fundașul evoluând pentru Viitorul.
Nicușor Bancu, adus acum 3 ani în Bănie de la Slatina, este printre puținii olteni din lotul Craiovei, iar acum un an a fost dorit la FCSB chiar de către patronul Gigi Becali, care oferise 4 milioane de euro pentru patru jucători craioveni: Bancu, Ivan, Mateiu și Vătăjelu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER