Una dintre vocile puternice din galeria „câinilor” a găsit soluția pentru salvarea lui Dinamo de la retrogradare: „Trebuie urgent cooptată ca director tehnic”

Dinamo se află într-un moment cumplit al istoriei sale, retrogradarea fiind mai aproape ca niciodată. Suporterii caută soluții în această perioadă grea, iar ideile au ajuns în spațiul public în speranța unei mobilizări constructive a suporterilor pentru a salva clubul pe care îl susțin.

Mihnea Ionescu, una dintre vocile puternice ale suporterilor dinamoviști, a venit cu o propunere în acest sens. Membrul fondator al Asociației Dinamoviști pentru Dinamo consideră că implicarea fostelor glorii în managementul tehnic al echipei, în această perioadă complicată pentru toată suflarea dinamovistă, poate aduce reale beneficii în redresarea formei sportive.

Mihnea Ionescu crede că Dinamo se poate salva de la retrogradare cu ajutorul fostelor glorii

Mai mult, Ionescu crede că și alocarea unui bonus substanțial pentru legenda lui Dinamo, care ar urma să ocupe poziția de director tehnic în club, ar putea aduce o motivație în plus pentru atingerea noului obiectiv al „câinilor”. Banii ar putea veni chiar de la suporteri, prin intermediul ADPD, dacă propunerea ar trece votul membrilor cotizanți.

„Dinamo nu e bine,dar Dinamo se poate salva ,opinia mea este că una din fostele glorii dinamovist trebuie urgent cooptată ca director tehnic, Ion Marin, Mulțescu, Țălnar, Dragnea, Orac, Cornel Dinu, oricare dintre aceștia ar putea coordona procesul de pregătire și tactica jocului, iar contractul (care ar putea fi de succes,gen 20.000 € pentru salvarea de la retrogradare), dacă se hotărăște prin votul majorității membrilor cotizanți ADPD să fie plătit din bugetul Asociației”, a postat Mihnea Ionescu pe Facebook.

Soluția lui Mihnea Ionescu pentru salvarea lui Dinamo de la retrogradare | Captură foto: Facebook.com

Dinamo se află în acest moment pe ultimul loc în Liga 1 și are patru înfrângeri din patru meciuri desfășurate în play-out-ul primului eșalon al fotbalului românesc. „Câinii” au două partide mai puțin disputate și sunt la două puncte în spatele ultimei poziții care se salvează de la retrogradare, locul 11, ocupat de Poli Iași, cu 18 puncte.

Publicat: 29 06. 2020, 17:10
Actualizat: 29 06. 2020, 18:12