UPDATE: Bratu la Litex

UPDATE: E oficial,
Florin Bratu a fost împrumutat până la finalul acestui an la
campioana Bulgariei, Litex Loveci, informează site-ul clubului din
Șoseaua Ștefan cel Mare.

„Florin Bratu a fost transferat temporar la Litex Loveci, până la
31 decembrie 2010. Actele de transfer au fost semnate în această
după-amiază (n.r. – sâmbătă), clubul bulgar având opțiunea unui
transfer definitiv”, a declarat președintele FC Dinamo, Nicolae
Badea.


Așa cum a anunțat ProSport în ediția tipărită de ieri, Florin
Bratu a plecat în Bulgaria pentru a efectua vizita medicală la noua
sa echipă, Litex Loveci. Testele au ieșit bine, iar atacantul va fi
prezentat oficial săptămâna viitoare la noua campioană a țării de
la sud de Dunăre.

Nu este vorba de un transfer, ci de un împrumut pe o perioadă de
șase luni, cu opțiune de cumpărare în cazul în care bulgarii vor fi
mulțumiți de „Bratone”. „Mitralieră” nu a mers singur la vecini,
alături de dinamovist fiind Eugen Trică. Olteanul a evoluat în
trecut la Litex, iar acum a avut rol de impresar. Ieri, Ioan Andone
a vorbit și el despre despărțirea de atacant: „Bratu va pleca la
Litex Loveci sub formă de împrumut, pe șase luni. El vine și după
acea accidentare și are nevoie de meciuri în picioare. Eu am vorbit
în ultimele 24 de ore cu el, a făcut vizita medicală și este bine.
I-am zis că are șanse mari să revină, el mă cunoaște foarte bine”,
a spus ieri „Fălcosul”.

Publicat: 29 05. 2010, 19:00
Actualizat: 29 05. 2010, 19:11