UPDATE – Lazăr și Coman pot juca etapa viitoare: cei doi au fost sancționați pecuniar
UPDATE: Comisia de Disciplină a FRF a admis, vineri, cererile de revizuire înaintate de jucătorii Dănuț Coman (Astra Giurgiu) și Valentin Lazăr (Dinamo) anulând astfel suspendările de trei, respectiv două etape dictate la precedenta ședință, informează site-ul oficial al LPF.
Membrii comisiei au stabilit că jucătorii rămân doar cu penalitățile sportive după cum urmează: Dănuț Coman – 7.500 de lei și Valentin Lazăr – 6.800 de lei.
Portarul formației Astra Giurgiu Dănuț Coman și mijlocașul dinamovist Valentin Lazăr au fost sancționați, miercuri, de Comisia de Disciplină a FRF cu suspendare pentru trei jocuri și 7.500 de lei penalitate sportivă, respectiv două meciuri și 6.800 de lei, în urma incidentelor de la finalul partidei de duminică.
La sfârșitul meciului Dinamo – Astra Giurgiu, scor 2-0, de duminică, au avut loc incidente între jucători pe culoarul de la vestiarele arenei din Șoseaua Ștefan cel Mare, fiind necesară intervenția agenților de securitate.
Potrivit unor martori, portarul echipei Astra, Dănuț Coman, care avusese în timpul partidei o altercație cu Valentin Lazăr, l-a lovit cu capul în față pe jucătorul dinamovist, moment în care au sărit la bătaie mai mulți jucători, fiind nevoie de intervenția agenților de securitate.
UPDATE Vali Lazăr s-a prezentat vineri în fața membrilor Comisiei de Recurs, după ce a contestat decizia inițială a Comisiei de Disciplină (două etape de suspendare), venite în urma conflictului cu Dani Coman, de la finalul meciului Dinamo-Astra 2-0.
„Câinii” l-au pierdut pe Valentin Lazăr (25 de ani) pentru două etape, după ce Comisia de Disciplină l-a suspendat pe dinamovist în urma incidentelor care au avut loc la finalul meciului dintre Dinamo și Astra (2-0).
Elevul lui Flavius Stoican a avut un conflict cu Dani Coman, portarul giurgiuvenilor fiind cel care a declanșat incidentul. Cei doi au avut ceva de împărțit încă din prima repriză. Lazăr a încercat să reia o minge din alunecare și l-a lovit pe cel poreclit Robocop, astfel că goalkeeperul i-a cerut socoteală (foto). Nu a fost de ajuns și, la finalul jocului, fostul rapidist l-a așteptat pe adversar la vestiare și a încercat să-i aplice o corecție fizică. A ieșit o încăierare generală, iar evenimentele au fost notate în raport de observatorul de joc. Mai mult, după meci, Lazăr a comentat cele întâmplate și i-a rugat pe jurnaliști să-l intervieveze pe „băiatul de la wrestling” (n.r. – Coman).
Pe baza declarațiilor și pe baza raportului observatorului de joc, Comisia de Disciplină a judecat incidentele în care au fost implicați Coman și Lazăr. Decizia a nemulțumit ambele părți: portarul a primit trei etape de suspendare, Lazăr… două.
Șefii „câinilor” au sărit ca arși, însă din câte se pare chiar ei sunt cei vinovați pentru sancțiunea primită de Lazăr. Asta pentru că cei de la Comisia de Disciplină au acordat aceste pedepse după ce s-au simțit jigniți de mărturiile pe care Coman și Lazăr le-au dat în fața comisiei. La judecată, cei doi nu au mai recunoscut incidentul, declarațiile lor fiind în antiteză cu cele oferite în fața jurnaliștilor și cele notate în raportul întocmit de observator.
Dacă în cazul lui Coman se înțelege această atitudine, portarul fiind cel care a inițiat conflictul, Lazăr a fost sfătuit de conducători să-și schimbe declarațiile. De ce? Simplu. Dintr-un exces de fair-play, șefii au vrut să-l scape pe Coman, însă astfel au reușit să-l afunde pe propriul jucător. Conform unor informații, Lazăr a fost sfătuit să-și îndulcească tonul față de Coman chiar după meciul cu Astra, Flavius Stoican fiind primul care l-a rugat pe elevul său să facă acest lucru. În plus, conducerea lui Dinamo nu a vrut să pună la dispoziția comisiei înregistrările video de la vestiare, înregistrări în care se vedea clar cum portarul a inițiat conflictul.
Lazăr a fost anunțat că trebuie să-și plătească amenda
În urma incidentului, Lazăr s-a ales și cu o amendă de 6.800 de lei. Sancțiunea pecuniară a născut alte discuții, șefii anunțându-l inițial pe fotbalist că trebuie să-și achite amanda. Vestea nu i-a căzut foarte bine jucătorului, mai ales că valoarea amenzii înseamnă jumătate din salariul său pe o lună.
Vineri, Lazăr merge la Comisa de Recurs
Joi, Ionuț Negoiță a anunțat la Sport.ro că Dinamo va face recurs în cazul lui Lazăr. ProSport a aflat că jucătorul va fi chemat din nou în fața comisiilor, vineri, atunci când strategia va fi schimbată. Din câte se pare, cei din „Ștefan cel MAre” vor prezenta mai multe dvd-uri cu înregistrările camerelor de filmat de la vestiare.
3.000 de euro încasează lunar Valentin Lazăr la Dinamo
Sperăm ca observatorii să aibă acces la camerele video și să vadă ce s-a întîmplat. A fost o îmbrînceală pe culoar și Coman l-a lovit pe Lazăr, din ce am înțeles, eu n-am văzut foarte bine
Cristi Bobar, director sportiv Dinamo, imediat după meci
A fost un conflict între Dani și Lăzărică. Cred că s-au dat câteva palme pe acolo. Cred că a dat și Dani, a și luat. Noi am sărit să-i despărțim. Suntem cu toții în aceeași oală, suntem colegi, foști colegi
Ștefan Bărboianu, fundaș Dinamo, imediat după meci
Nu este posibil să fie suspendat două etape un jucător care nu a făcut nimic. O să facem tot posibilul să îndreptăm această situație
Cristi Bobar, director sportiv Dinamo, după aflarea deciziei
Nu este corect ce s-a întâmplat cu Lazăr. Este nevinovat, am făcut recurs
Ionuț Negoiță, finanțator Dinamo