Urlă
Acesta este considerat principalul vinovat de pierderea celor trei puncte de către nemțeni. „Nu înțeleg cât mai pot fi tolerate astfel de arbitraje care viciază rezultatele partidelor! Primul gol al dinamoviștilor a fost marcat din ofsaid. Al doilea s-a înscris în urma unui fault asupra unui jucător de-al nostru, petrecut la aproximativ 35 de metri de poarta lui Savu, când faza trebuia oprită. Despre gestul jucătorului dinamovist Florin Bratu ce se mai poate spune? Singura măsură care trebuia să o ia arbitrul era cartonașul roșu. În concluzie, a fost viciere de rezultat”, a spus Gheorghe Ștefan.
Replica roș-albilor nu a întârziat și a venit din partea lui Vasile Turcu. „Golurile noastre au fost valabile și arbitrajul a fost corect. Am avut multe ocazii și puteam înscrie cinci, șase goluri! Bratu a fost înjurat de mamă și de aceea a reacționat. Totul a început de la faultul asupra lui Mărgăritescu, unde centralul trebuia să acorde cartonașul roșu”, ne-a spus acționarul „câinilor“.