Urma scapă turma
Bratu a fost cel care a întors rezultatul, cu o mână de ajutor și de la arbitrul Hațegan
Ocazie Gloria, semi-ocazie Dinamo și apoi preșul tras de sub picioare „câinilor”. 1-0 pentru Bistrița. Coroian se înălțase impecabil și deja era groasă rău. Lobonț salva fază după fază orgoliul din „Groapă”, iar Izvoranu îl seconda cu succes când până și portarul era depășit. Gloria era stăpâna unui teren pe care șefii lui Dinamo îl numiseră de liga a III-a, fără să-și imagineze că echipa lor va arăta mult sub nivelul gazonului.
Și tocmai când pe la oficială se deschideau deja listele la capitolul „foste glorii dispuse să vină pentru două-trei luni să antreneze echipa”, a venit și inspirația. Are 1.90, vine din Argentina, îl cheamă Miranda și a deviat perfect o minge din care Bratu și arbitrul Hațegan au inventat un penalty.
Cu nervii mai ușori la 1-1, Dinamo s-a năpustit, iar Torje putea să răstoarne totul în final. Numai că inima Banatului mai are până să ajungă plămânul lui Dinamo și a ratat din câțiva metri. Dar ar fi fost poate prea mult pentru Gigi Mulțescu să facă două schimbări câștigătoare într-o repriză. Oricum, repriza a doua de la Reghin a fost un început. Și e bine pentru că Dinamo n-a avut parte în ultima vreme decât de sfârșituri. Fără Happy-end.
Gloria Bistrița: 12. Tătărușanu – 24. D. Matei, 18. Frăsinescu, 25. D. Toma, 15. Fl. Ganea – 14. Achim (2. A. Rus ’80), 28. Ragipovici (27. Dumitra ’60), 21. Nalați, 16. R. Dobre (9. Tilincă ’66) – 7. Coroian, 19. Negrean. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
Dinamo: 1. Lobonț – 16. Blay, 4. Moți, 28. Izvoranu, 3. Pulhac – 20. Ad. Cristea, 6. Mărgăritescu, 25. Ropotan (22. Torje ’46), 8. Boștină (7. C. Munteanu ’61) – 15. Fl. Bratu, 10. Dănciulescu (9. Miranda ’46). Antrenor: Gheorghe Mulțescu.