Sârbul Uros Cosic şi-a încheiat socotelile cu Universitatea Craiova după terminarea sezonului precedent, deşi mai avea încă doi ani de contract cu gruparea din Bănie, cu opţiune pe încă un an. Decizia a venit oarecum surprinzător, ţinând cont că jucătorul de 26 de ani avea CV-ul cel mai stufos din lotul Ştiinţei, fiind adus în urmă cu un an de la AEK Atena, cu care jucase în grupele Champions League.
Deşi decizia a fost anunţată oficial chiar înaintea startului actualei stagiuni, Uros Cosic a fost informat că nu mai face parte din lot după meciul cu CFR Cluj, din ultima etapă a sezonului precedent. El ar fi fost arătat cu degetul de conducători pentru prestaţia din acest joc decisiv, în Bănie existând suspiciuni în privinţa evoluţiei sârbului în duelul decisiv pentru titlu.
De asemenea, în urma plecării din Bănie a sârbului, în oraş se discută despre anumite sume pe care acesta le-ar fi datorat anumitor persoane, lucru neconfirmat. Când a fost chemat la club să rezilieze înţelegerea, Uros Cosic s-ar fi mulţumit cu cât i s-a oferit, fără să mai negocieze şi să solicite bani în plus. Finanţatorul Mihai Rotaru nu a mai vrut să audă de păstrarea sârbului în lot şi a făcut tot posibilul să scape de acesta, ceea ce s-a şi întâmplat. Cotat la 650.000 de euro pe transfermarkt, Cosic nu şi-a găsit deocamdată o altă echipă.
În meciul cu CFR Cluj, Uros Cosic l-a scăpat din marcaj pe Kevin Boli la golul prin care CFR Cluj a preluat conducerea cu 2-1, el deplasându-se să-l împingă în careu pe Vinicius. Câteva minute mai târziu, Cosic l-a faultat din nou pe Vinicius în careu, de această dată provocând penalty-ul din care Deac a făcut 3-1. Cosic era chiar ultimul apărător la acea fază, însă a văzut numai cartonaşul galben din partea lui Ovidiu Haţegan.
Totodată, în minutul 15, la 1-0 pentru Craiova, Uros Cosic a avut o şansă mare de a majora avantajul, la o fază fixă, în careul mic al clujenilor, singur cu Arlauskis, dar mingea l-a lovit în genunchi şi s-a îndepărtat de poarta ardelenilor.
La finalul sezonului precedent, Universitatea Craiova s-a despărţit de jucătorii: Uros Cosic, Ivan Martic, Tiago Ferreira, Marius Briceag, Gustavo Vagenin, Florin Gardoş. De asemenea,
Alexandru Măţel şi Kamer Qaka sunt şi ei pe lista de transferuri, ei nu mai fac parte din lot, dar nu şi-au găsit echipă şi sunt plătiţi în continuare de clubul din Bănie, cu care se află sub contract.
Campion al Greciei cu AEK Atena în 2018, fundaşul sârb şi-a început cariera la Steaua Roşie Belgrad, iar apoi a mai jucat ŢSKA Moscova, Pescara, Frosinone şi Empoli. Cosic a adunat şi 10 selecţii în naţionala Under-21 a Serbiei. La Craiova, Cosic a strâns 20 de prezenţe, marcând un gol şi oferind două pase decisive. Fusese folosit atât ca fundaş central, postul său de bază, dar şi ca mijlocaş la închidere, datorită calităţilor sale tehnice destul de bune.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER