„Urziceniul nu moare”
George Galamaz era foarte trist după egalul cu Hajduk Split. El
a afirmat că greșelile din Croația i-au costat calificarea pe el și
pe colegii săi. Fundașul ialomițenilor este totuși optimist în ceea
ce privește șansele de supraviețuire ale Unirii.
N-a fost calificare, dar n-a fost nici măcar o
victorie…
Într-adevăr, din prea multă dorință de a câștiga, nu am ținut cont
de nimic în ultimele minute și am primit acel gol. Puteam să
câștigăm, pentru că am dominat jocul, însă greșelile mari s-au
făcut la Split. Oricum, am dovedit caracter și am demonstrat că noi
niciodată n-am ținut cont de problemele de la club.
Nu vrea
la Astra, ci la Steaua!
Pleci până la urmă de la Unirea Urziceni?
Nu doresc să intru în polemici, dar nu vreau să mă duc la Astra. Cu
asta cred că am spus totul.
Și ce faci dacă se destramă echipa?
Nu ne destrămăm, pentru că vom fi împreună și etapa viitoare,
acasă, cu Vasluiul. Noi întotdeauna încercăm să jucăm fotbal, să
jucăm la victorie, însă nu ne iese mereu. E dureros că Urziceniul
trebuie să părăsească Europa. Îmi pare rău că pentru trei minute am
ratat o victorie și mai multe puncte pentru România în coeficientul
UEFA.
La sfârșit de ciclu, cum ai caracteriza perioada
„Uimirea Urziceni”?
Muncă, dăruire și sacrificiu. Asta caracterizează această echipă.
Oricum, nu știu dacă se va mai naște un grup ca acesta de la
Urziceni.
E o seară tristă și ne pare rău că n-am reușit să câștigăm. E clar
că vreau să mă întorc la Rapid, însă totul depinde de cei de acolo.
M-aș întoarce în secunda doi dacă echipele s-ar înțelege
Vasile Maftei, jucător Urziceni