UTA, la pământ
Ieșenii au rezolvat repede meciul, gazdele fiind superioare la toate capitolele.
Cu Ionuț Popa printre suporteri, acesta având de ispășit trei etape de suspendare, moldovenii au forțat din start pentru a obține trei puncte care să-i îndepărteze de zona retrogradării.
Cristea a fost omul decisiv și în partida de ieri, acesta marcând primele două goluri. Cea dintâi reușită a venit în urma unei lovituri de la punctul cu var, după un fault al lui Simao asupra lui Bâlbă (19). Același Cristea ia o acțiune pe cont propriu, finalizată cu o torpilă de la marginea careului de 16 metri, balonul scuturând plasa porții lui Tudor (24).
După pauză iese la rampă Ionuț Bâlbă, care punctează de două ori, în minutele 56 și 59.
Cu două minute înainte de final, portarul ieșean Cristi Brăneț apără penalty-ul executat de Oliveira. În minutul 2 al prelungirilor, Roszel înscrie totuși golul de onoare. După meci, antrenorul învinÂșilor, Gabi Stan, a demisionat, declarând că nu mai crede în salvarea arădenilor.