UTA – Rapid se joacă cu casa închisă, suporterii acuză autoritățile locale că au construit un stadion prea mic!

După cum era de așteptat, biletele la meciul de vineri, dintre UTA și Rapid, din cadrul etapei a 8-a a Ligii 1, au trecut ca pâinea caldă la Arad. La finalul zilei de marți, conducerea grupării de pe Mureș a anunțat ocuparea tuturor locurilor puse în vânzare pentru disputa cu giuleștenii, adică 8500, conform protocolului în vigoare ce nu permite ocuparea a mai mult de 75% a capacității arenelor sportive.

O parte dintre susținători și-a asigurat prezența pe stadionul „Francisc Neuman” încă de săptămâna trecută, când a putut cumpăra bilete la pachet pentru amicalul cu sârbii de la Kolubara, dar și disputa cu giuleștenii.

Prin urmare, astăzi, când punctele de vânzare s-au deschis, mai erau de dat în jur de 3500 de tichete. Marea parte s-au vândut fizic și asta pentru că la coadă au stat sute de persoane și fiecare dintre ele a putut cumpăra câte trei bilete. Ceva locuri s-au dat și online, mai ales la cele două peluze, iar în mediul online au apărut destule critici pe această temă.

UTA – Rapid se joacă cu casa închisă, suporterii acuză autoritățile locale că au construit un stadion prea mic!

Fanii UTA-ei se așteptau să mai poată ocupa locuri și la tribunele I și II prin achiziție online, dar doar cei mai norocoși și… cu conexiune mai bună la internet au reușit. Apoi, când clubul a anunțat Sold Out-ul au curs înjurăturile pe adresa autorităților locale pentru că au construit un stadion prea mic pentru dragostea arădenilor pentru culorile „roș-albe”. Capacitatea totală a noii arenei „Francisc Neuman” este de 11.526 de locuri, iar construcția a durat 6 ani și două luni de zile.

Disputa dintre UTA și Rapid trezește interesul susținătorilor arădeni din două mari motive. Primul e legat de poziționarea în clasamentul Ligii 1 a celor două echipe, echipa favorită chiar având șansa să urce de pe 3 pe 2 în cazul unui succes vineri seara (ora 21). Cel de-al doilea are ca „izvor” rivalitatea cu susținătorii giuleșteni, înfrățiți cu primii dușmani sportivi ai utiștilor, timișorenii de la Poli.

Oricum, e al treilea sold-out stagional pentru UTA, după cele cu FCSB, CS U Craiova și Farul Constanța, cu mențiunea că la meciul cu echipa lui Gigă Hagi au avut acces pe stadion doar 5500 de suporteri. Așadar, doar FC Voluntari nu a umplut arena din Calea Aurel Vlaicu la precedentul joc pe teren propriu al lui Ioan Hora et.comp.

Publicat: 07 09. 2021, 21:52
Actualizat: 07 09. 2021, 21:53