UTA vrea să-și alimenteze speranțele de play-off printr-un succes împotriva unui Gaz Metan fără presiune!

Redactor:
Călin MNERIE
UTA vrea să-și alimenteze speranțele de play-off printr-un succes împotriva unui Gaz Metan fără presiune!
  • Publicat:

Impresia artistică nu a suficientă pentru UTA în ultimele 8 etape ale anului 2021 în Liga 1. Arădenii nu au câștigat niciun meci din 25 octombrie încoace, când se impuneau cu 3-0 la Clinceni, cele patru remize fiind, evident, insuficiente să-i țină în zona play-off.

Pe de altă parte, locul 6 e la 5 puncte distanță, iar programul până la finalul sezonului regular este și el destul de bun.

Gazul a pierdut 8 jucători, în frunte cu Deaconu: „Nu ne putem apropia de pretențiile sale”

2022 începe pentru „Bătrâna Doamnă” duminică, de la ora 17, cu un meci pe teren propriu în fața uneia dintre echipele ce par condamnate la „matineu” dacă ar fi să ne luăm după gravele probleme financiare cu care se confruntă. Gaz Metan Mediaș are restanțe salariale importante față de jucătorii săi, a rămas recent fără președintele Valentin Iordănescu și s-a mai despărțit de o serie de nume importante din cadrul lotului. Velisar a plecat la Petrolul, Romeo, la U. Cluj, Izata, la Koper (Slovenia), în timp ce Sarr, Pambou, Alceus, Smola și Deaconu sunt liberi de contract. Acesta din urmă s-a aflat chiar în vederile UTA-ei, dar pe adresa sa există oferte mai importante în special din campionatul Turciei. „Într-adevăr, în primul rând, remarcăm că adversarul nostru de duminică l-a pierdut pe Deaconu, care a fost un jucător foarte important, un jucător care a contribuit în mod decisiv la multe din punctele câștigate de ei.

Era un jucător care își făcea simțită prezența în special pe momentul de tranziție pozitivă, cu calitate foarte bună la serviciu, dar pe lângă asta a și marcat în special prin șuturi de la distanță sau semi-distanță. Apoi, din păcate, nu cred că ne putem apropia de pretențiile lui Ronaldo Deaconu. Eu am zis o tot timpul că orice jucător de calitate, care ne poate ridica nivelul valoric este binevenit în condițiile pe care ni le permite. Aici sunt două discuții, una legată de oportunități, iar cealaltă de bugetul nostru, care – se știe – nu este unul spectaculos, avem limite din acest punct de vedere. S-a făcut un efort cu aducerea lui lui Cardoso, deci doar ar putea da un răspuns clar dacă s-ar mai găsi resurse financiare pentru un jucător pe o poziție pe care, de altfel, în acest moment avem soluții”, a subliniat Laszlo Balint.

„Forța noastră trebuie să stea în eficiența jocului”

Deaconu este un „decar” clasic, post acoperit bine la UTA de olandezul Ubbink. În plus, după transferurile a două „vârfuri” de careu, lituanianul Laukzemis și canadianul Ongaro, croatul Dangubic poate coborî și el mai mult între linii, unde a și demonstrat că se simte cel mai bine. Iar Balint știe exact de ce și-a întărit compartimentul ofensiv inclusiv cu „aripile” Cardoso și Otele (acesta fără drept de joc cu Gazul.

„Forța noastră trebuie să stea în eficiența jocului, pentru că noi am demonstrat că putem să practicăm un fotbal foarte bun. Cred că a văzut toată lumea, au fost inclusiv niște statistici publicate de site-ul oficial al LPF-ului unde stăteam foarte bine, cel puțin pe ceea ce mi-am propus eu ca îmbunătățire, la numărul de atacuri și la pressingul în jumătatea adversă. Deci mi-e clar că din punct de vedere al jocului am cunoscut un progres, din păcate în această toamnă nu am reușit să fim eficienți în destul de multe partide și asta ne-a costat destul de multe puncte.

Debutăm în 2022 cu un meci foarte important atât pentru noi cât și pentru adversarii noștri, dar în zone puțin diferite de clasament. Pentru noi punctele sunt importante ca să rămânem în cărți pentru accederea în play-off, iar victoria e foarte importantă și pentru suporterii noștri, la acest prim meci al anului. Totodată, avem nevoie să simțim din nou gustul golului și al victoriei și pot să le promit fanilor UTA-ei că vom face tot ce ține de noi, vom depune toate eforturile ca să câștigăm acest meci. Cu toate că suntem convinși că nu va fi deloc ușor, vom avea destul de multe provocări înaintea noastră în cele 90 de minute, plus prelungiri”, menționat antrenorul arădenilor.

Nu subestimează Gazul și pe Poenaru: „Îl cunosc, pune mare preț pe forța grupului”

Gaz Metan Mediaș a fost una dintre echipele ce au împărțit charterul de Antalya cu arădenii, care au încercat să-și spioneze adversarul de mâine.

„E evident că Gaz Metan Mediaș este o echipă cu probleme atât la nivelul lotului, unde au făcut schimbări, unele forțate de dorința plecării anumitor jucători, cât și de natură financiară. Sunt convins că nu și-au dorit să piardă fotbaliști de asemenea calitate, dar au încercat să își completeze lotul și au adus jucători care au mai lucrat cu Ilie Poenaru, jucători buni pentru Liga 1. Până la urmă, sunt treburile și problemele lor, noi ne confruntăm cu problemele noastre. Fiecare încearcă să facă tot posibilul să ajungă într-o formă optimă la ora jocului. Le vom prezenta jucătorilor noștri imagini de la anumite meciuri pe care le-au jucat în Antalya. În plus, îl știu foarte bine pe Ilie Poenaru, știu abordarea lui și că pune mare preț pe forța grupului, pe spiritul cu care vor intra pe teren.  Totodată, atât noi cât și ei va trebui să ne adaptăm foarte bine la suprafața terenului. Aici va fi un detaliu care va influența în primul rând calitatea jocului, dar sperăm să nu influențeze și rezultatul final. Ne dorim ca noi să fim cei care să putem să speculăm mai bine acest impediment în favoarea noastră”, a mai afirmat Balint.

Dună: „Jucătorii care au rămas dau totul pentru echipă”

Cele 8 plecări din cadrul lotului au fost acoperite de medieșeni doar prin aducerea fundașului Florin Achim și atacantului Tsvetelin Chunchukov. Ambii au lucrat cu Poenaru la Clinceni, cu mențiunea că acesta din urmă sosește acum de la Botoșani.

„Ne propunem să luăm puncte sau punct. Am avut o pregătire bună în cantonamentul din Antalya, am avut și două jocuri bune, în care  ne-a cam ieșit ceea ce ne-am propus. Întâlnim o echipă bună pe teren propriu, o echipă agresivă, care încearcă să-și țină adversarul în propriul teren. Dar îi cunoaștem foarte bine și eu zic că am pregătit jocul atent. Într-adevăr, am pierdut o serie de jucători în această pauză de iarnă datorită problemelor cu care se confruntă clubul. Nu știu cât de tare ne încurcă planurile pierderile astea, avem și ceva probleme de lot, dar și jucători care nu sunt sută la sută pregătiți cum e Matricardi. Îl avem suspendat și pe Junior, dar nu avem încotro, ne bazăm pe restul jucătorilor din lot. Cei care au rămas dau totul pentru pentru această echipă.

Eu vreau să vă spun că jucătorii care îi avem la ora actuală sunt jucători de mare caracter, se pregătesc sută la sută și eu sunt convins că vor da totul la meciul de duminică pentru a scoate puncte. Nu e mai puțin adevărat că mai avem nevoie de doi-trei jucători pentru a completa lotul, dar asta e situația, mergem înainte”, a spus Marin Dună, „secundul” lui Poenaru, antrenorul licenția PRO de la Gaz Metan Mediaș. Sibienii au strâns 20 de puncte după 21 de runde, sunt pe locul 13 și au și o revanșă de luat după eșecul din tur, semnat Miculescu în ultimul minut de joc.

Așadar, cu câte două absențe de căciulă, Vorobjovas și Otele la arădeni, respectiv Matricardi și Juniori, la sibieni, cel mai probabil, vom vedea pe teren următoarele formații:

UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, Erico, Benga, Shlyakov – Batha, Passaglia – Roger jr., Ubbink, Miculescu – Laukzemis (Dangubic).

Gaz Metan: Vâlceanu – Dobrescu, Yuri, Horj, R. Trif – Fl. Achim, de Moura, I. Filip, Lixandru –  Chunchukov, V. Morar.

Arbitri: George Găman – Adrian Popescu (ambii din Craiova), Laszlo Imre Bucsi (Sfântu Gheorghe). Rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)

Observatori FRF: Florin Hîncu (Brașov),

Observator LPF: Romulus Gabor (Hunedoara).

 

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat…
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Valeriu Iftime, OUT! A anunţat că s-a retras oficial:
BREAKING | Valeriu Iftime, OUT! A anunţat că s-a retras oficial: "Chiar dacă nu sună bine"
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
Ce este gradul de îndatorare şi cum îl calculăm atunci când cumpărăm o casă
Ce este gradul de îndatorare şi cum îl calculăm atunci când cumpărăm o casă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
×