Mai sunt două runde din sezonul regulat și UTA a aflat că a pierdut definitiv trenul spre play-off. Până la urmă, seria lungă de meciuri fără victorie (10), pentru care Laszlo Balint a plătit cu postul de antrenor, și-a spus cuvântul. Ionuț Badea nu a cunoscut eșecul de când i-a preluat pe „roș-albi”, dar cele 9 puncte din 15 posibile s-au dovedit insuficiente pentru a „oxigena” lupta pentru Top 6. A fost mai degrabă un obiectiv pe care și l-a impus vestiarul, împreună cu fostul „principal”, în timp ce actualul l-a considerat un bonus în cazul în care ar fi reușit să-l atingă.
Și apropos de seria neagră, aceasta a demarat cu o înfrângere la Arad, tocmai contra celor de la Chindia Târgoviște. În toamnă. adversarul de marți al „Bătrânei Doamne” a scăpat ca prin urechile acului de primirea a cel puțin-doiuă trei goluri în prima oră de joc, după care a întors soarta partidei în favoarea lui.
Punctele nu i-au ajutat prea mult pe elevii lui Emil Săndoi, care se află și azi în zona locurilor de baraj pentru evitarea retrogradării, pe când utiștii sunt ceva mai liniștiți, cu gânduri – mai degrabă – de Conference League. Cele două formații se duelează marți, 1 martie, de la ora 15, pe arena „Ilie Oană”, din Ploiești.
„Ne așteaptă un meci contra unei formații extrem de bine organizată, care merită toate laudele prin prisma adaptării de care a dat dovadă, neavând un teren propriu. A jucat în mai multe zone ale țării și s-a descurcat bine. Chindia are un antrenor cu experiență, care merită felicitat pentru lucrurile bune pe care le-a făcut acolo. Este o echipă de structură, o echipă închisă, care oferă puține spații și este bine pregătită fizic. Ne va aștepta un joc aproximativ egal cu cel pe care l-am avut la Craiova (n.a. FC U Craiova 1948), în ideea în care vor fi foarte multe tranziții. E important să ne adaptăm și noi la aceste mișcări pe care echipa adversă ni le poate oferi, să reușim să facem un joc bun și la final să ne putem bucura”, susține Ionuț Badea.
Antrenorul UTA-ei știe că va avea în față o formație scurtă, care pune mare preț pe soliditatea defensivă, dar care va încerca să-și apropie victoria.
„În meciul de mâine sunt convins că nu vor fi foarte multe spații. Ca să ajungi la poarta unei astfel de echipe închise e important să pasezi scurt, rapid, alegând un timing foarte bun între momentul pasei și demarcarea jucătorilor. Dar, sunt momente în care și Chindia încearcă să joace, are ieșiri din apărare, vor să facă acest lucru, evident că nu în fiecare moment al jocului. Am văzut și situații în care ies din apărare cu mingi lungi, dar este doar o situație de a completa un peisaj tactic pe care noi l-am văzut până acum. Ne-am antrenat în consecință, chiar dacă puținul timp nu ne-a oferit o mai mare complexitate a ședințelor de pregătire. Lucrurile de bază le știm, precum știm și că l-au pierdut pe Daniel Popa, un jucător important. Pe de altă parte, le-au rămas destui fotbaliști de creativitate și forță. Trebuie să fim concentrați la coeficientul de creare de oportunități al adversarului, dar, la rândul nostru, e important să avem eficiență”. Badea nu va putea conta pe Medjimorec şi Isac, ambii accidentaţi, cel din urmă suferind o contractură a bicepsului femural în victoria (2-0) cu Clinceniul.
Noul transfer, Florentin Matei, încă nu a fost convocat pentru deplasarea de la Ploiești.
De cealaltă parte, Chindia l-a pierdut pe Daniel Popa, transferat în Coreea de Sud, la divizionara secundă Daejon Citizen. Asiaticii au plătit clauza de 100 de mii de euro şi au obţinut semnătura golgheterului Chindiei, cu șase reușite.
Contra „Bătrânei Doamne” vor mai lipsi fundașii Dinu și Baxevanos, dar și atacantul Cherchez. La dispoziția lui Săndoi revine „vârful” Daniel Florea, care a absentat cu Universitatea Craiova, dar și alți doi foști utiști, albanezul Rrumbullaku și argentinianul Passaglia.
„Am un respect pentru UTA, care a investit destul de mult în transferuri, în fotbaliști care au adus multe plusuri în jocul echipei. Echipa din Arad se poate considera nedreptățită pentru locul din clasament, căci a jucat un fotbal bun, cu multe ocazii de gol, pe care – însă – le-a ratat. Ar fi trebuit să aibă mai multe puncte, dar cred că asta e valabil și pentru Chindia. Problemele noastre au fost legate în special de arbitraje, dar și de de unele jocuri bune neconcretizate cu puncte. La rândul nostru, am avut destul ghinion în acest sezon, poate singura excepție e chiar jocul din tur, de la Arad. Atunci UTA ne-a iertat de două-trei goluri în primele 50-60 de minute, după care am marcat noi de două ori și am plecat cu toate punctele. Astăzi văd o echipă UTA care se apără destul de bine, ia puține goluri, dar acelați lucru îl facem, zic eu, și noi. Probabil că nu va fi un meci foarte spectaculos, ci echilibru, miza punctelor e mare. Probabil, UTA se gândește la primele locuri de play-out, pentru a juca barajul pentru Conference, pe când noi pur și simplu vrem să ne salvăm de la retrogradare”, a declarat Emil Săndoi, antrenorul Chindiei.
Formații probabile:
Chindia: Căbuz – Butean, Pițian, P. Iacob, Rrumbullaku – Popadiuc, M. Dulca, Passaglia, Atanase – Sila, D. Florea. UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, Erico, Benga, Shlyakov – Batha, Vorobjovas – Miculescu, Ubbink, Otele – Cardoso. Arbitri: Marcel Bîrsan – Andrei Constantinescu (ambii din București), Ferencz Tunyogi (Zalău). Rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe). Observator FRF: Adrian Vidan (București). Observator LPF: Eduard Alexandru (Ploiești).
Florentin Matei s-a întors în Liga 1 și a semnat cu UTA: „Vrem să câștigăm play-out-ul. Ne batem cu Argeș, Rapid și Sepsi”
Badea a evitat să vorbească cu rusul Shlyakov despre război, Dima se teme pentru cu foștii colegi din Ucraina
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER