Utistul Liviu Antal, specialistul golurilor rapide! Are primele două astfel de execuții în acest sezon de Liga 1: „Poate că mă ajută și experiența. Știu că așteptările sunt mari de la mine”

Utistul Liviu Antal (31 de ani) pare să se fi specializat pe goluri rapide menite să schimbe cursul partidelor. Ca și la Clinceni, mijlocașul ofensiv al lui Laszlo Balint a punctat în meciul cu Gaz Metan Mediaș (scor 2-1), când cronometrul nu a sărit peste minutul 1 și este deținătorul celor mai rapide reușite din prezenta ediție a Ligii 1.

Doar Keyta (FC Botoșani) mai înscrisese în primul minut de joc, mai precis în secunda 53 în meciul cu Dinamo (scor 4-0).

Liviu Antal: „Cel mai mult mă interesează ca reușitele mele să se transforme în puncte”

Mai precis, era secunda 43 a partidei de la Mediaș când Isac a trimis un balon în adâncime, iar optarul arădenilor s-a strecurat printre Baco și Velisar și a folosit un procedeu împrumutat din artele marțiale pentru a trimite pe lângă Buzbuchi, ieșit și el greșit dintre buturi.

„Nu știu dacă am devenit neapărat un specialist al golurilor rapide, pur și simplu îmi pun calitățile în slujba echipei. Într-adevăr, se poate spune că experiența acumulată mă ajută să anticipez puțin astfel de faze, să fiu acolo unde este mingea și să profit de orice eroare a adversarilor. Dar, cel mai mult mă interesează ca reușitele mele să se transforme în puncte, iar asta înseamnă că trebuie să-mi fac și în rest treaba, chiar și pe faza defensivă dacă situația o cere. Pe lângă gol, mă mai bucură faptul că stau din ce în ce mai bine din punct de vedere fizic și răspund prezent când se apelează la mine. Știu că așteptările sunt mari de la mine și pe unde e normal să fie așa, doar că vin după o perioadă mai puțin norocoasă pentru mine. Nu jucasem de ceva timp după plecarea din Lituania, am avut și COVID, iar ritmul jocurilor din Liga 1 a fost foarte ridicat. Nu am avut parte de o perioadă de pregătire, dar lucrurile încep să intre pe făgașul normal”, a mărturisit, pentru ProSport, Antal, care cu Academica înscrisese în secunda 23.

Utiștii nu se gândesc la play-off și cer răbdare

După remiza dintre Clinceni și Astra, UTA s-a apropiat la trei puncte de zona play-off a Ligii 1.

„Nu cred că e cazul să vorbim mereu de play-off după câte o victorie, ci să ne vedem de drumul nostru și obiectivul fixat pentru acest sezon. Ca și echipă nou-promovată, eu zic că e important să rămânem în Liga la finalul acestui campionat, să ne legăm foarte mult ca echipă și la anul, dacă se poate, să ne impunem un obiectiv mai important. Să nu uităm că numai în această am venit la echipă 6-7 jucători noi, nu poți face o echipă în adevăratul sens al cuvântului într-o lună, două. Laszlo Balint lucrează bine cu noi, dar nu poate face minuni, trebuie parcurse niște etape. Victoria de azi e foarte importantă, ne dă încrederea să muncim și mai mult și mai bine și să abordăm la victorie și meciurile ce urmează, indiferent de adversari”, a mai precizat Liviu Antal.

Liviu Antal are două goluri marcate pentru UTA în 10 meciuri în care a jucat în Liga 1. Cele mai multe goluri pentru arădeni le-au marcat în acest sezon fundașul Erico da Silva și atacantul Ioan Hora, ambii cu câte patru reușite.

„Era nedrept să nu câștigăm la Mediaș”

Fostul campion al României cu Oțelul nu se mai afla pe teren când Gazul a egalat prin Yuri (76′), iar Ioan Hora (81′) a marcat pentru victoria arădeană cu 2-1.

„Era nedrept să pierdem puncte azi la cum am jucat și la câte ocazii ne-am creat în prima repriză, dar și la maniera în care am știut să suferim revenirea în joc a adversarilor în repriza a doua. Sunt momente în timpul unui joc când trebuie să dai dovadă de disciplină tactică și cred că asta am arătat și noi în repriza a doua, cu excepția, poate, a două-trei faze cu tot cu golul lor”, a încheiat fotbalistul originar din Șimleul Silvaniei.

În urma succesului de la Mediaș, UTA a urcat, cel puțin pentru moment, pe locul 7 în clasamentul Ligii 1, cu 33 de puncte, devansând-o pe Campionii FC Argeș (30 de puncte), echipa de pe locul 8, care are însă cu un meci mai puțin disputat, urmând a întâlni la 1 martie, de la ora 20:30, în deplasare CFR Cluj.

Foto: Alexandru Vereș (Mediaș)

Publicat: 28 02. 2021, 12:16
Actualizat: 28 02. 2021, 12:20