„Vă dăm foc la mașini!”

Începând cu ora 18:00, la stadionul din Ghencea s-au strâns aproximativ 200 de susținători ai echipei Steaua. După ce au zăbovit puțin în fața caselor de bilete, ei au intrat în complex, acolo unde jucătorii lui Lăcătuș se pregăteau de antrenament.

Șapte jucători ai Stelei, împreună cu Marius Lăcătuș, au ieșit să discute cu susținătorii roș-albaștri. Nu era prima ședință din acea zi. Se mai întruniseră într-o ședință înaintea antrenamentului cu conducătorii Teia Sponte și Valeriu Argăseală. „Ne faceți de râs! De ce vă bateți joc de Steaua?”, au început reproșurile ultrașilor. „Credeți că noi nu vrem să câștigăm? Credeți că nouă nu ne e rușine să ieșim din casă din cauza rezultatelor? Pur și simplu nu ne iese jocul”, s-a auzit o voce dintre grupul jucătorilor. Goian, Zapata, Ogăraru, P. Marin, Ghionea, Baciu și Pleșan au ascultat apoi cu capetele plecate reproșurile membrilor galeriei.

Li s-a reproșat că s-au dat cu Gigi

Și reproșurile au fost dure. „Ce ați căutat la OTV, când a doua zi trebuia să plecați la Tg-Jiu? Săriți în apărarea lui Gigi Becali, care a nenorocit echipa? Nu vedeți pe ce loc sunteți? Goiane, ai uitat cum patronul te umilea în Austria în fața televiziunilor? Ogăraru, ai uitat că Becali zicea că ești varză și că te trimite înapoi la Ajax? Păi, cum vreți să vă respectăm când voi nu aveți coloană vertebrală?”, au spus fanii. Lăcătuș nu a scăpat nici el:
„Marius, oricare antrenor ar fi plecat de mult după aceste rezultate. Vrei să te înjure tot stadionul, să ieși astfel din scenă? Pleacă tu de bună voie!”.  „Sezonul acesta e ratat. Singura bucurie pe care mai puteți să ne-o faceți e să o bateți pe Dinamo. Nu vrem să ia campionatul”, au mai spus ultrașii, după care o voce a sunat amenințător: „Dacă nu o bateți pe Dinamo, vă dăm foc la mașini!”. „OK, promitem că vom face absolut totul pentru a o bate pe Dinamo. O să vedeți că pe teren vom juca la sacrificiu”, a venit replica jucătorilor, încheindu-se astfel un fel de pact. Suporterii au ieșit apoi pașnici din complexul Ghencea, nu înainte ca un fan să aprindă câteva torțe.

Argăseală, izgonit de ultrași

În timp ce suporterii îi băgaseră în ședință pe jucătorii Stelei, președintele Valeriu Argăseală (foto) s-a apropiat de grup cu intenția de a asista la discuții. Văzându-l, ultrașii i-au transmis să plece, deoarece nu doresc să stea de vorbă cu el pentru „că îngroapă Steaua“. Ca să nu dea prilejul unor incidente regretabile, președintele s-a retras.

Ce le-au reproșat fanii jucătorilor

* Mergem degeaba după voi în deplasări, că nu mai bateți pe nimeni!
* Ce ați căutat la OTV, când a doua zi trebuia să plecați la Tg-Jiu?
* De ce îl apărați pe Becali, care v-a umilit la televizor?

Ce i-au reproșat lui Lăcătuș

* Câtă răbdare să mai avem cu tine? Oricare alt antrenor era plecat de mult în locul tău…
* Pleacă de bună voie, până nu o să te înjure un stadion întreg!

Publicat: 09 04. 2009, 23:24
Actualizat: 10 04. 2009, 07:36