Supărat după ultima înfrângere de la Timișoara, Gigi Becali nu vrea să mai audă de actuala echipă a Stelei. A plecat în grabă, înainte ca arbitrul să fluiere finalul partidei, și nu a dorit să mai vorbească la telefon cu nimeni. Nici măcar cu angajații clubului.
Becali își vede în continuare de campania electorală pentru alegerile europarlamentare, însă îl chinuie gândul că Steaua riscă să rămână în afara Europei pentru prima dată de când e sub comanda sa. „Nu mă mai interesează ce fac ei (n.r. – jucătorii). Să plece toți la vară. Să nu mai rămână niciunul! Fac echipă numai din tineri care au foame de bani și de glorie. Le-am dat bani, le-am dat tot, și ei ce fac? Râd de mine?”, s-ar fi confesat Becali prietenilor a doua zi după meci. Ba chiar i-ar fi transmis vărului său Giovanni să vândă orice jucător vrea el de la Steaua. Finanțatorul a fost atât de supărat încât nici cu Pedrazzini nu a discutat după meciul de la Timișoara. „Sper să vorbesc luni cu domnul Becali, că acum e prins cu campania electorală”, spunea ieri antrenorul interimar. O măsură pe care finanțatorul intenționează să o pună în practică e aceea de a nu mai achita salariile jucătorilor în afară de cei pe care speră să mai ia ceva bani. „Dacă vreau să le umblu la bani, pot să o fac. Păi ce, mă fac ei pe mine? Mă gândesc că au familii, de asta nu le-am umblat la salarii”, spunea finanțatorul nu cu mult timp în urmă. Acum însă s-a răzgândit. E decis să-i pedepsească pe jucători, care nu își mai revin din niciun șoc. Ultimul rezultat al Stelei a adus o serie de replici ironice la adresa Stelei și implicit la adresa lui Becali. Gheorghe Chivorchian a declarat la finalul jocului de la Timișoara că „antrenorul Stelei ar trebui să își dea demisia după acest rezultat”.
„Trebuie să se construiască o nouă echipă dacă Steaua nu prinde un loc de Europa League” Victor Becali impresar de jucători “Cât timp patronul se amestecă, nu va fi nimic bun la echipă. La noi, patronii investesc pentru imagine și pentru a câștiga bani” Emeric Ienei fost antrenor Steaua Nu cred că există o soluție pe termen scurt, lotul de jucători rămâne același. Dacă se aduc alții, rămâne de discutat. Până atunci, nu le rămâne decât să se roage” Helmuth Duckadam fost portar Steaua Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER