Adrian Mutu a semnat un contract cu ASA Târgu Mureș până în vara acestui an, însă cariera sa ar putea continua la trupa ardeleană și din viitorul sezon, ca tehnician. Mutu a fost antrenorul interimar neoficial al ASA-ei după demiterea lui Petre Grigoraș. George Ciorceri a fost numit drept noul „principal” al vicecampioanei în această săptămână, dar e de așteptat ca atacantul de 37 de ani să aibă și de acum înainte o implicare în pregătirea echipei.
Directorul sportiv al formației din Târgu Mureș, Cristi Bobar, a vorbit despre felul în care Mutu s-a ocupat de echipă în cele trei partide în care nu a existat un antrenor principal și a dezvăluit că atacantul intenționează șă-și ia licența PRO în Italia, dar și faptul că acesta își dorește să mai stea la echipă și după terminarea contractului ca jucător.
„Să vă spun tot adevărul legat de Adrian Mutu și implicarea sa ca antrenor. Am rămas surprins plăcut de cât de atras este de această meserie. Mereu ajungea cu două ore înainte, pregătea antrenamentul, vorbea cu analistul video, apoi mai stătea două ore după antrenament pentru a studia adversarul.
Are o tonalitate bună, vorbește bine cu jucătorii, singura problemă este că abia s-a apucat de școală. Mi-a spus că va urma licența Pro în Italia.
Am vorbit mult cu el și mi-a spus că își dorește să mai stea la Târgu Mureș. Dar, până la vară, are contract de jucător. Mi-ar face plăcere să fac un cuplu cât mai lung alături de el la Mureș. Adrian și-a închiriat o casă, este cu familia acolo, petrece mult timp la academie, avem o bază frumoasă acolo„, a declarat Cristi Bobar la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER