Narcis Răducan este convins că Edi Iordănescu va antrena la un moment dat Steaua. Numele lui Iordănescu jr. a apărut printre posibilii înlocuitori ai lui Laurențiu Reghecampf, antrenor care nu traversează cea mai bună perioadă la Steaua.
Edi Iordănescu a fost interimar la Steaua în anul 2010, însă a avut la dispoziție prea puțin timp pentru a-și lăsa amprenta. A acceptat apoi postul de asistent la FC Vaslui, după care a fost principal la ASA Târgu Mureș. Au urmat Pandurii și ȚSKA Sofia, însă în Bulgaria n-a rezistat prea mult.
Narcis Răducan, care a colaborat cu Edi Iordănescu la Pandurii, este însă convins că fiul fostului selecționer este pregătit pentru o provocare cum este Steaua: „Este o chestiune de timp să ajungă la Steaua, dar timpul acesta poate fi un an, doi sau cinci. Pentru că Edi Iordănescu intră în acea categorie a oamenilor care iubesc de mici Steaua. Edi a ajuns la o pregătire profesională care-i permite să preia o astfel de echipă. Inclusiv experiența din Bulgaria (n.r. Edi Iordănescu și-a reziliat contractul cu ȚSKA Sofia) l-a ajutat și-l va ajuta în cariera lui”, a spus Narcis Răducan, potrivit DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER