Șansele ca Stefan Nikolic să fie iertat sunt din ce în ce mai mari. Narcis Răducan a dezvăluit că până și colegii internaționalului de tineret muntenegrean au cerut clemență antrenorului lor pentru acesta.
Dacă inițial Gigi Becali a spus că Stefan Nikolic nu mai are nicio șansă să râmână la Steaua, dintr-o dată discursul patronului Stelei s-a schimbat. „Tată, eu nu mai am nicio treabă cu Nikolic. Ilie poate să facă ce vrea, dacă vrea să-l ierte, atunci e doar decizia lui”, a comentat latifundiarul din Pipera soarta jucătorului muntenegrean. Mai mult, chiar și directorul sportiv al roș-albaștrilor, Narcis Răducan, a lăsat de înțeles la Dolcesport că atacantul roș-albaștrilor s-ar putea să fie iertat în cele din urmă.
„Decizia de a-l suspenda momentan a fost a lui Ilie Stan, dar eu cred că până la urmă se va ajunge la o înțelegere, chiar dacă jucătorul va suporta o amendă usturătoare. El este un fotbalist bun și chiar ne-a ajutat în campania UEFA, iar în afară de acest incident nu avem ce să-i reproșăm. Toți jucătorii au cerut clemență pentru Nikolic”, a încheiat Răducan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER