Va fi show în tribune la Steaua – Rapid!** Nebunie la casele de bilete! Au fost vândute aproape jumătate din tichete! Rapidiștii vor încă 7.000
UPDATE 20.10: Numărul total de bilete vândute până sâmbătă, ora 20.00, este de 24.000, adică aproape jumătate din totalul tichetelor puse în vânzare, 49.000. În aceste condiții, este posibil ca derby-ul să se joace cu casa închisă.
Interesul este enorm și în rândul suporterilor rapidiști. Giuleștenii au solicitat încă 7.000 de tichete, pe lângă cele 2.500 primite conform protocolului, însă sunt șanse mici să le primească
Derby-ul Steaua – Rapid a stârnit din nou un interes major în rândul suporterilor. Biletele se vând într-un ritm excelent, iar meciul s-ar putea juca în fața a cel puțin 40.000 de spectatori. Până azi-dimineață, s-au vândut aproape 15.000 de bilete, deși abia ieri tichetele au fost puse în vânzare la case. În rest, cele mai multe comenzi au fost făcute on-line.
În acest ritm, se așteaptă ca la derby-ul de luni să fie prezenți în tribune cel puțin 40.000 de fani. Este cunoscut faptul că cele mai multe bilete se vând cu 48 de ore înainte de fluierul de start, astfel că partida se anunță spectaculoasă cel puțin în tribune.
Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18.30 doar pe bază de bilete și invitații. Pentru acest meci organizatorul a pus în vânzare 49.000 de bilete, iar suporterilor oaspeți le vor fi puse la dispoziție 2.500 de bilete de acces.