Vacanță cu delfini

A devenit din ce în ce mai mult o modă ca Sărbătorile de iarnă să nu mai fie asociate cu zăpada, ci cu soarele și vremea de plajă, în locuri cât mai exotice.

În această iarnă, locul care a atras cei mai mulți reprezentanți din fotbalul românesc este moderna metropolă din Emiratele Arabe, Dubai. Cosmopolitul și luxosul emirat este cel mai dezvoltat și mai occidentalizat oraș din Orientul Mijlociu, restricțiile gen consumul de alcool sau în ceea ce privește vestimentația fiind aproape inexistente.

Aici vor petrece Revelionul, alături de o mulțime de vedete de renume precum David Beckham, Tom Cruise, Roberto Cavalli sau Rihanna, și românii Răzvan Raț, Iuliu Mureșan, Vasile Turcu, Arpad Paskany, Dumitru Dragomir (foto medalion) șa. Adrian Porumboiu se află și el acum în Dubai, dar va pleca mâine spre New York.

Vacanța cea mai selectă o va petrece Mitică Dragomir. Șeful Ligii este însoțit în Dubai de soție, dar și de fiul și nora sa, el stabilindu-și cartierul general la cel mai nou și mai modern hotel din Dubai, „ultima fiță“, cum este recunoscut în lumea bună, Atlantis The Palm. Stabilimentul, cotat la șapte stele, ca și celebrul Burj Al Arab, este deschis de două luni și este replica fidelă a mult mai cunoscutului Atlantis Paradise Island din Bahamas. Resortul dispune de o sumedenie de piscine, de un parc acvatic de distracții ultramodern, și are ca punct de atracție un golf artificial unde poți înota printre delfini dresați. Cele 1.540 de camere de la Atlantis au prețuri piperate, Dumitru Dragomir optând pentru camere duble deluxe, pentru care a plătit câte 540 de euro pe noapte.

540
de euro pe noapte costă camera în care Mitică Dragomir locuiește în aceste zile la Atlantis The Palm din Dubai

Publicat: 29 12. 2008, 09:46
Actualizat: 29 12. 2008, 09:49