UPDATE Gigi Becali a confirmat transferul lui Valentin Cojocaru la Crotone: „Da, pleacă pe un milion de euro. 250.000 de euro acum și 750.000 de euro dacă rămân în Serie A. Dacă retrogradează, vine înapoi”, a spus finanțatorul Stelei, pentru Digi Sport.
Anunțul lui Gigi Becali cum că Steaua negociază venirea lui Edi Stăncioiu, portarul de 35 de ani al celor de la ASA Tg. Mureș, a surprins în condițiile în care Reghecampf avea deja doi portari valoroși în lot. Titularul Florin Niță este înlocuit, atunci când antrenorul are nevoie, de Valentin cojocaru, unul dintre cei mai apreciați tineri fotbaliști din România. Totuși, realitatea este că Steaua nu se pregătește pentru aducerea unui al treilea portar, ci pentru suplinirea plecării unuia dintre cei doi amintiți.
Jurnalistul italian Ginaluca di Marzio a scris că nou promovata în Serie A Crotone a formular o ofertă pentru a-l aduce în Italia pe Valentin Cojocaru. Potrivit sursei citate, Crotone dorește un împrumut pe un sezon cu opțiunea de cumpărare la finalul acestei perioade.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER