Valentin Lazăr a stabilit obiectivele lui Dinamo pentru anul viitor: „Câștigarea Cupei Ligii și clasarea în primele patru echipe din Liga 1”
Dinamo a avut o primă parte a sezonului dezamăgitoare, terminând pe locul opt cu doar 26 de puncte, la 17 puncte distanță de liderul Steaua. Valentin Lazăr spune că cel mai important obiectiv pentru echipa din Ștefan cel Mare este câștigarea Cupei Ligii și clasarea pe unul din primele patru locuri ale clasamentului.
Căpitanul lui Dinamo crede că punctele pierdute în prima parte a campionatului pot fi recuperate în retur, iar echipa va urca astfel în clasament.
„După părerea mea, primul obiectiv este Cupa Ligii, trebuie câștigată, iar în campionat, la fel ca anul trecut, locurile 1-4. Nu este o diferență mare de puncte, putem reuși”, a spus Valentin Lazăr pentru Dolce Sport.
Și titularul postului de portar de la Dinamo, Traian Marc, este nemulțumit de poziția din clasamentul Ligii 1 și le promite fanilor că echipa va face tot posibilul să se claseze pe podium.
„Este o clasare mincinoasă, pentru că echipa asta poate mult mai mult. Vine returul, trebuie și suntem obligați să urcăm în clasament și să reparăm ceea ce am greșit în tur”, a spus Traian Marc.