Valentin Mihăilă crede că derby-ul cu FCSB va fi unul spectaculos: „Suntem două echipe cărora le place să marcheze”. Ce prieten are în lotul rivalei
Unul dintre cei mai bine cotaţi jucători ai Universităţii Craiova, Valentin Mihăilă, este de părere că derby-ul de duminică, ora 21, dintre Universitatea şi FCSB nu va fi unul prea tacticizat, ci va fi un meci deschis, în care se vor marca multe goluri, ţinând cont de caracteristicile celor două formaţii.
„Cred că va fi un meci disputat, între două echipe care joacă, între două echipe cărora le place să marcheze şi de aceea cred că se vor înscrie şi multe goluri. Nu mă interesează să dau eu gol, poate să marcheze orice coleg, sper doar să facem un joc bun şi să câştigăm” spune Mihăilă.
„Presiunea era mai mare dacă erau fani în tribune”
Atacantul de 20 de ani declară că presiunea acestor meciuri foarte importante s-ar fi resimţit mai mult dacă fanii olteni ar fi fost în tribune.
„Presiune nu cred că este foarte mare, trebuie doar să ne concentrăm la maxim pentru a face un meci bun şi a câştiga. Ar fi fost mai mare presiune dacă se jucau meciurile cu spectatori, este neplăcut să jucăm cu stadionul gol, ar fi explodat arena la aceste jocuri, emoţiile ar fi fost mai mari”, a afirmat jucătorul oltenilor.
Autor a două goluri în ultimele doup etape, dar şi al unor ratări incredibile, Mihăilă speră să-şi corecteze treptat punctele slabe, respectiv momentele în care iese din joc sau cele în care iroseşte ocazii din poziţii simple.
„Am avut momente în acest sezon în care ies din joc, probabil că voi cere mai mult mingea, mă voi implica mai mult în viitor. Când am ratat la Mediaş m-am lăsat pe spate când am şutat, cred că şi oboseala a fost de vină, era pe final de joc, sper să mă concentrez mai bine pe viitor şi să dau gol”, spune tânărul jucător din Bănie.
Vali Mihăilă crede că atuul principal al Universităţii Craiova este unitatea grupului, care poate fi determinantă pentru obţinerea unei mari performanţe şi că în timpul pauzei de pandemie el şi colegii au realizat că se pot bate cu şanse reale la campionat, conştientizând mai bine valoarea lotului.
„Atuul nostru este echipa, s-a văzut că suntem uniţi şi de aceea am reuşit să câştigăm unele meciuri pe muchie de cuţit. Nu mă gândeam că vom fi lideri în acest moment, dar când era pauza de pandemie m-am gândit serios că putem fi campioni, ţinând cont de valoarea lotului nostru, atunci mi-am dat seama că putem lua titlul”.
Prieten cu Andrei Vlad
Vali Mihăilă spune că se bucură pentru reuşitele prietenului său, Andrei Vlad, portarul de la FCSB, cu a fost mulţi ani coleg de cameră la Craiova, ambii fiind la academia lui Silviu Bogdan, apoi au venit la Universitatea.
„Mă ştiu cu Andrei Vlad de la 12 ani, am copilărit cu el la Craiova, am stat cu el în cameră la cămin când eram la juniori, mă bucur pentru el că apără şi o face bine”, a spus Mihăilă.
9 goluri şi 4 assist-uri are Mihăilă în acest sezon la Universitatea Craiova
4 goluri în 4 meciuri are Mihăilă la naţionala U21