Valeriu Argăseală: „Sânmărtean nu va fi amendat după reacția avută în meciul Stelei cu Stromsgodset”. Fotbalistul și-a cerut scuze în fața colegilor și a lui Gâlcă
Lucian Sânmărtean (34 de ani) nu va mai fi amendat cu 5.000 de euro, așa cum prevede Regulamentul de Ordine Interioară, după comportamentul lipsit de respect din timpul partidei Steaua-Stromsgodset 2-0, de miercuri seară, din preliminariile Ligii Campionilor. Conform declarațiilor președintelui Valeriu Argăseală, în luarea acestei decizii a contat statutul pe care îl are în cadrul echipei jucătorul adus de la FC Vaslui, faptul că e unul dintre cei mai valoroși fotbaliști din lot și unul dintre liderii din vestiar. În plus, susține Argăseală, Sânmărtean și-a cerut scuze coechipierilor atât pentru prestația din meciul de miercuri, cât și pentru gestul său de a nu saluta ocupanții băncii de rezerve și de a merge direct la vestiare, când a fost înlocuit, în minutul 60, cu Stanciu, la scorul de 0-0.
Gâlcă a avut și el o discuție cu Sânmărtean. „Am fost mai mult supărat pe jocul meu, că nu mi-a mers”, s-a scuzat Sânmărtean. Președintele Stelei, Valeriu Argăseală, a oferit și și o explicație neobișnuită, susținând că mijlocașul stelist e prea bun și, din cauza asta, reacționează anormal când nu îi iese jocul. Când joacă mai slab față de standardul cu care i-a obișnuit pe toți, lumea va evidenția acest aspect. „Sânmărtean e lider, nu vom lua o măsură împotriva lui. El a avut o discuție cu colegii, a recunoscut că nu a avut cea mai bună formă. E victima propriei sale valori. El singur și-a ridicat acest standard”, a spus Argăseală.
Paraschiv: „Cum își permite să aibă o asemenea atitudine?”
Lucian Sânmărtean a avut o evoluție modestă în meciul de miercuri seara, cu norvegienii, drept pentru care tehnicianul l-a schimbat pe fotbalist după 60 de minute. Înlocuirea nu i-a picat deloc bine celui mai talentat fotbalist stelist. În timp ce se îndrepta spre marginea terenului, el s-a uitat la tabela care indica scorul de 0-0, iar după ce a părăsit suprafața de joc, s-a îndreptat direct către vestiare. Fostul jucător stelist Sorin Paraschiv l-a criticat dur: „Cum își permite Sânmărtean să aibă o asemenea atitudine, să nu-i salute pe cei de pe bancă? Nu e posibil așa ceva!”.
„Lucian ar trebui să termine cu fițele astea. El să nu creadă că Gâlcă e băiat bun și va înghiți lucruri de genul ăsta. Data viitoare nu știu ce se va întâmpla”
Basarab Panduru, la Dolcesport
Hizo: „Lucian trebuie să înțeleagă că acum e la Steaua”
Viorel Hizo, care îl cunoaște foarte bine pe Lucian Sânmărtean, a lăsat de înțeles că fotbalistul ar trebui să fie mai atent cum se comportă acum, când se află la cea mai mediatizată echipă de fotbal din România: „Nu vreau să mă bag peste cei de acolo, nu e treaba mea, pot să spun doar că Lucian trebuie să realizeze că acum se află la o echipă precum Steaua”. Tehnicianul care l-a pregătit la FC Vaslui declarase, nu demult, într-un interviu acordat pentru Digisport, cum trebuie lucrat cu un fotbalist precum Sânmărtean. „Sunt jucători cu foarte mare personalitate cu care trebuie să discuți individual orice problemă. Sunt fotbaliști care nu suportă să li se facă observație în fața jucătorilor tineri sau a rezervelor. Cu Luci am evitat să discut în fața echipei despre aportul lui. Vorbeam separat, pe cifre și date și îi explicam ce aștept de la el”, spunea Hizo.
L-a făcut pe Adi Popa să plângă
Problema Stelei în momentul de față e că vestiarul nu are puterea să-l tragă la răspundere pe Lucian Sânmărtean, un fotbalist despre care coechipierii spun că „e tare în gură”. „La un antrenament, când era Reghe, aproape că l-a făcut pe Popică (n.r. – Adrian Popa) să plângă”, a mai spus sursa ProSport. Deși nu poartă banderola, Sânmărtean e lider în vestiar, nici Tănase, actualul căpitan, nu se poate impune în fața lui. Iar Costel Gâlcă încearcă să impună respect prin metode convenționale, nu e genul care să le vorbească urât jucătorilor.