Valeriu Iftime, avertisment pentru jucătorul pe care încearcă să-l vândă: „Refuză zilnic câte o ofertă. Nu știu cât îmi mai testează răbdarea”
Valeriu Iftime încearcă din răsputeri să-l vândă pe Andrei Chindriș, fundașul lui FC Botoșani, însă jucătorul are în continuare planuri la formația antrenată de Marius Croitoru. Aflat pe lista lui FCSB încă de acum doi ani, Chindriș este un subiect încheiat inclusiv pentru Gigi Becali, după nenumăratele tratative eșuate.
Finanțatorul botoșănenilor spune că jucătorul este cel care refuză să se transfere, deși oferte vin constant pe adresa clubului. Internaționalul de tineret își calculează atent pașii în carieră astfel că nu a luat până acum decizia de a pleca definitiv de la club.
Iftime simte că nu va mai putea obține un profit consistent de pe urma transferului lui Andrei Chindriș (22 de ani), astfel că trage un semnal de alarmă, public, pentru a urgenta mutarea.
Valeriu Iftime, avertisment pentru Andrei Chindriș: „Nu știu cât îmi mai testează răbdarea”
Andrei Chindriș se află în lotul României pentru Olimpiada de la Tokyo, pregătit de Mirel Rădoi, iar de curând i-a transmis lui Iftime că cel mai probabil la întoarcerea în România nu va mai evolua în Liga 1.
„Cu Chindriș știți cum e, el e jumătate al meu, jumătate nu e. Are oferte zilnic, mai refuză câte una, nu știu cât îmi mai testează răbdarea. Părerea mea este că el nu începe Liga 1. Așa mi-a spus el”, a declarat Valeriu Iftime la Digisport.
Patronul lui FC Botoșani nu a ezitat să-și expună public strategia de a vinde constant pentru ca formația sa să se poată susține financiar.
„Nu sunt deloc trist că a plecat Rodriguez, să își facă el jocul lui bun acolo. Nu sunt deloc trist că a plecat Ashkovski, pe care recunosc că l-am lăsat să plece.
Am nevoie de ceva bani, pentru că am vândut relativ puțin acum, nu știu dacă luăm 200.000 pe Al Mawas, 200 pe Meleke. Să vedem ce câștigăm la Chindriș. Noi, ca să ne facem bugetul echilibrat, așa cum avem noi, de 4,5 milioane, eu trebuie să vând anual de 2 milioane de euro.
Păi asta fac, ca să pot trăi. Dacă nu, 1,5 milioane și mai pun eu. Vreau să mă echilibrez. Ei își fac bani din propria lor activitate. (…) Bugetul pe care îl avem e mai mic decât cel de playoff”, a mai punctat Valeriu Iftime.