Finanțatorul echipei FC Botoșani, Valeriu Iftime, a declarat, vineri, că gruparea sa are un debut dificil de sezon și că trebuie să acumuleze cel puțin patru puncte în primele trei etape.
„Avem un program foarte greu, după meciul Gaz Metan, urmând o deplasare la Petrolul, după care un joc acasă cu Astra. În aceste ultime două meciuri, matematic vorbind și în condiții normale, șansele sunt mai mici de a obține puncte. Dacă după trei etape nu avem măcar patru puncte, deja se simte mirosul de formol! Și atunci se complică situația noastră”, a spus Valeriu Iftime.
Patronul grupării botoșănene a mai precizat că jucătorii lui Leo Grozavu trebuie să înțeleagă importanța meciului Gaz Metan: „Partida de duminică de pe «Municipal» are o miză uriașă. Este un meci important în primul rând pentru moralul lor. Un eșec în primul meci ar putea fi catastrofă! Știu că ce spun pune o presiune mare pe fotbaliști, însă ei trebuie să înțeleagă că este un meci esențial. Am să vorbesc și cu ei înainte de meci. Eu sunt convins că pornim cu prima șansă, dar Gaz Metan este o echipă bună, care știe să se apere, să dea un gol și pe urmă să te facă să plângi prin fața careului lor! Cred că putem bate, mai ales că jucăm acasă, e primul meci și atmosfera va fi una extraordinară”.
FC Botoșani întâlnește, duminică, pe teren propriu, de la ora 17.00, echipa Gaz Metan Mediaș, în prima etapă a ediției 2014/2015 a Ligii I.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER