Valeriu Iftime, la un pas să vândă un jucător după ce acum câteva zile a ratat 700.000 de euro de la Gigi Becali. „Nu suntem sat fără câini”
Valeriu Iftime a fost la un pas să-i vândă în această iarnă pe Denis Haruț și Andrei Chindriș, dar tranzacțiile au picat în ultimul moment. Haruț a fost chiar la București și a negociat cu Gigi Becali, dar a refuzat să semneze contractul. Și totuși, Valeriu Iftime se pregătește de o afacere în această iarnă. Patronul formației moldovene a negociat cu o formație din Turcia transferul lui Hamidou Keyta.
Hamidou Keyta a intrat în ultimele șase luni de contract și a încercat să-i forțeze mâna patronului de la FC Botoșani. Nu s-a mai prezentat la antrenamente și a negociat cu Denizlispor, formație aflată pe ultimul loc în prima ligă din Turcia. Cel mai bun marcator al echipei lui Marius Croitoru a încercat să plece „liber de contract”, dar riposta patronului Valeriu Iftime a fost foarte dură. Fotbalistul a fost obligat să se întoarcă la antrenamente.
„El a avut o ofertă, au periat-o toţi impresarii şi a venit cu o glumă. I-am spus să vină cu o ofertă serioasă, să joace meciul care a fost joia trecută, am vorbit eu miercuri cu el personal, după care el miercuri după ce a vorbit cu mine, a şi plecat. Cine l-a sfătuit să se dea lovit, că nu poate, nu mai contează.
După ce a văzut că nu suntem un sat fără stăpân, nu e o luptă eu cu Keyta sau clubul cu Keyta, e o nuanţă pe care trebuie să o ştie toţi fotbaliştii care vin la Botoşani, acest club trebuie respectat”, a declarat Valeriu Iftime la Telekom Sport.
Presa din Turcia a scris în ultimele zile că Hamidou Keyta se află în negocieri cu Denizlispor, formație aflată pe locul 21 în prima ligă. Iftime nu a confirmat numele echipei, dar a recunoscut că jucătorul ar putea pleca de la formația din Moldova.
„Azi am negociat cu o echipă din Turcia”
„I-am spus că îi dau drumul în nişte condiţii foarte clare, să vină la club, a revenit vineri la club, a spus că a greşit, azi am negociat cu o echipă din Turcia un contract relativ rezonabil pe care cred că îl vor plăti. S-ar putea ca până mâine să fie situaţia clarificată, să primească o sancţiune de la mine că a lipsit, că a fugit de la club, ţine de regulamentul nostru intern. Şi apoi să-i dau drumul”, a spus Valeriu Iftime, la Telekom Sport.
Hamidou Keyta a jucat 16 partide în acest sezon pentru FC Botoșani. A marcat nouă goluri și a semnat două pase decisive. Transferul jucătorului ar putea aduce o sumă importantă în conturile clubului, după ce a acum câteva zile Denis Haruț a refuzat să semneze contactul cu FCSB. Gigi Becali oferea 700.000 de euro plus 20 la sută din viitorul transfer.