Valeriu Iftime, surprins de victoria la scor cu ACS Poli: „Am rămas cu gura căscată!” De ce a fost demis Pustai pentru a fi adus „Simeone de România”

  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Botoșani a reușit scorul campionatului în meciul cu ACS Poli Timișoara din etapa a cincea a play-out-ului, moldovenii câștigând cu 6-1. Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la Botioșani a rămas surprins de proporțiile scorului și speră ca echipa sa să se claseze pe primul loc în play-out și să se califice în cupele europene. Cel mai negru scenariu pentru Botoșani este retrogradarea, caz în care Iftime își va retrage susținerea.

Finanțatorul Botoșaniului a precizat și că motivul demiterii lui Pustai a fost constituit de atitudinea echipei din confruntarea cu Craiova și îl compară pe Leo Grozavu, noul antrenor, cu Diego Simeone, tehnicianul lui Atletico Madrid.

„Sunt încă cu gura căscată! Am avut și un pic de șansă, nici Timișoara nu a fost o ‘forță’ aseară. Sper să ne țină această formă, să nu închidem obloanele după acest meci. Mă uit în spate și văd un taifun, mă uit în față și văd o mică luminiță. Încă mi-e frică de retrogradare, dar nu abandonez gândul de a merge în cupele europene. După ce am văzut cum am jucat la Craiova, umilința de acolo, am zis că din momentul ăla schimb antrenorul. Am văzut o greșeală de tactică la acel meci.

Leo nu a fost dat afară, e un fel de Simeone în varianta românească. A plecat pentru că era într-un conflict cu el și cu fotbaliștii, nu cred că un antrenor nu poate reveni la o echipă. 90% dintre copii îl voiau înapoi la echipă. Dacă retrogradăm avem o mare problemă, o problemă care nu prea poate fi soluționată decât dacă vin niște proști ca noi să bage bani în fotbal. Eu nu mai am putere să finanțez echipa și în liga a doua. Am 3,4 milioane de euro bugetul pe sezonul ăsta, salariile jucătorilor reprezintă 70%. Am crescut salariile când am luat jucători pentru Europa League„, a declarat Valeriu Iftime la ProSport LIVE.

ProSport LIVE este un format unic în peisajul media autohton, iar cititorii ProSport vor putea să contribuie în timp real la realizarea emisiunii.

Nu rata ProSport LIVE, de luni până vineri, de la 10:00, pe www.prosport.ro


 

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×