Vali Badea:** „Oli mi-a zis că dau goluri numai când trebuie! Sper să înscriu și la Cluj!”

Vali Badea:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul Universității Craiova, Vali Badea, s-a declarat extrem
de bucuros pentru că a reușit să marcheze golul victoriei în meciul
cu Ceahlăul Piatra Neamț și speră să repete acest lucru și în
partida cu CFR Cluj.

„Sper ca arbitrii să nu mai greșească în favoarea lor și
să fie totul bine. Trebuia să-mi intre și mie mingea în poartă,
pentru că am ratat o grămadă de ocazii. Și în acest meci, și în cel
cu CFR Cluj și la Mioveni, dar nu a fost să fie. Antrenorul cu care
am avut cele mai mari satisfacții, Olăroiu, mi-a zis că sunt
jucătorul care dau goluri numai când trebuie. Și așa mi s-a
întâmplat de fiecare dată. Sper să fie la fel și la Cluj. Nu vreau
să vorbesc despre Steaua. Am avut un trecut frumos, dar am spus
când am venit la Craiova că am venit cu sufletul și sper să faci și
eu mai multe pentru această echipă. Să am ocazia să joc mai
mult”,
a declarat Vali Badea.

Antrenorul Eugen Neagoe a precizat că și-ar dori ca
Universitatea să se întoarcă din meciul de la Cluj cu cele trei
puncte, pentru a demonstra că merita să meargă mai departe în Cupa
României.

„Mai sunt încă trei jocuri. Mi-aș dori să le câștigăm pe
toate trei. Sper să și reușim. Vom merge la inaugurarea stadionului
de la Severin, dar nu ne gândim la acel meci de marți, ne gândim
numai la jocul de sâmbătă. Chiar am avut o discuție cu jucătorii
vizavi de meciul de la Cluj. Sunt sigur că au înțeles ceea ce ne
dorim și trebuie să demonstreze că noi meritam să fim mai departe
în Cupa României”
, a declarat Neagoe.

Antrenorul grupării alb-albastre a afirmat că nu contează prea
mult absențele din lotul CFR, făcând aici referire la Tony și
Traore, suspendați pentru meciul de la Cluj: „Dacă vom
reuși să repetăm evoluția din meciul cu Timișoara și Urziceni, sunt
convins că vom veni cu puncte de la Cluj. Tony și Traore sunt
jucători buni, dar, după părerea mea, la CFR contează mai puțin
dacă lipsesc unul sau doi jucători, pentru că au un lot și numeric,
și valoric destul de mare”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×