Gigi Becali a afirmat dejacă va continua să dea bani adversarelor rivalelor.
Comitetul Executiv al FRF se va reuni luni pentru a dezbate o vastă ordine de zi. În capul listei se află o problemă care ar putea scinda din nou Liga I în două tabere:Â doleanța președintelui LPF, Dumitru Dragomir, ca premierea să devină legală.
Pornită de la inițiativa patronului Stelei, ideea a fost îmbrățișată de Dragomir, care își dorește să evite scandalurile din trecut. Suma dată drept premiere ar urma să fie trecută în acte, iar conducătorii care o plătesc ar achita și impozit. Mișcarea, cu șanse destul de mari de reușită, este susținută în primul rând de Gigi Becali, dar și de echipele mici care ar urma să beneficieze direct de acest lucru. „Dacă Steaua, în ultimele trei meciuri, va fi la luptă cu altă echipă, o să vedeți premiere pe față frumos, cu valiza pe masă, la palat“, a amenințat din Antalya latifundiarul.
Alături de el se află și prietenul Marin Condescu, boss-ul Pandurilor: „Dacă premierile sunt la vedere, în ultimele patru-cinci etape aș fi de acord cu stimularea echipelor care nu mai au motivație!”. Cel mai vehement dușman al acestei propuneri este totodată și cel mai puternic, președintele FRF, Mircea Sandu, afirmând în nenumărate rânduri că așa cum plătești o echipă să joace corect o dată, a doua oară o plătești să îți vândă meciul.
Ce prevede regulamentul
Corupția pasivă (solicitarea, acceptarea promisiunii sau primirea unui avantaj nejustificat), precum si fapta unei persoane de a promite, oferi sau acorda sume de bani unui oficial al unui club sau unui terț, în beneficiul unui club, în scopul de a stimula echipa clubului, respectiv să-și apere corect șansele într-unul sau în mai multe jocuri sancționată în mod cumulativ: a) cu o penalitate de 100.000 – 300.000 lei;
b) cu interzicerea oricărei activități legate de fotbal și cu interzicerea accesului pe orice stadion pentru doi ani;
c) retrogradarea primei echipe a clubului.
”Voi propune în Comitetul Executiv să se aprobe premierea în regulament. Oricum, dacă vom avea nevoie, va fi premiere pe față, la vedere”, Gigi becali
”N-am avut o asemenea inițiativă, dar dacă vreun club ar propune, aș fi complet de acord”, Dumitru Dragomir, președinte LPF
”Este treaba Comitetului Executiv și prefer să nu mă amestec. Nu pot să mă pronunț până nu voi avea parte de un punct de vedere oficial!”, Mircea Sandu, președinte FRF
”S-a făcut o mare greșeală atunci când s-a hotărât ca premierea să fie ilegală. Susțin această idee și mi se pare normal să se întâmple așa”, Cornel Penescu, finanțator FC Argeș Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER