„Valiza” reinventată!** Cum vrea Becali să premieze adversarii contracandidatelor
Gigi Becali este omul care spune lucrurilor pe nume. În aceste
condiții, mai marele Stelei a declarat public că o să ofere
„bomboane” adversarilor formațiilor care se vor bate cu echipa sa
pentru titlu chiar în fața jurnaliștilor.
La doi ani de când a fost eliberat din arest, finanțatorul echipei
din Ghencea este convins în continuare că premierea altor echipe nu
este mită. În aceste condiții, Gigi Becali a afirmat că
intenționează să repete cazul „Valiza”, dar de această dată cu mai
multă transparență. „Tată, eu nu sunt dobitoc să premiez pe
cineva acum când sunt la distanță de primul loc”, și-a
început Becali discursul, după care s-a dezlănțuit.
„Dar, tată, să-i ferească Dumnezeu pe unii dacă o să
ajung eu în clasament la vreo trei-patru puncte de primul loc. De
ce? Păi, vă spun direct că o să le dau bomboane adversarilor
echipelor cu care mă voi bate la campionat. Știți cum? Îi chem la
mine la palat pe oamenii respectivi, chem televiziunile, ca să am
martori, și o să dau, tată, cu voi de față. Fac asta, deoarece
premierea adversarilor nu este considerată mită”, a
încheiat Becali.
Mitică: „Nu are
voie!”
La rândul său, președintele LPF, Dumitru Dragomir, a comentat și el
zilele trecute la o televiziune această posibilitate.
„Fugi, domnule, de aici, că nimeni nu are voie să premieze
alte echipe! A, cine o să o facă, atunci o să o facă pe barba lui,
că legal vă spun eu că nu e voie”, a punctat Dragomir