Valiza spre Banat




Acționarii „câinilor” au de gând să redirecționeze prima de 150.000 de dolari, promisă pentru o victorie la Urziceni, spre echipa lui Marian Iancu.




Dinamo a ajuns la mâna Timișoarei! Formația pe care „câinii” au învins-o de două ori în acest campionat trebuie să le mai facă un ultim „serviciu” lui Borcea și compania: să o bată duminică pe Unirea Urziceni.

Altfel, titlul și Liga Campionilor se vor vedea tot mai departe de „Ștefan cel Mare”. Tocmai de aceea, dinamoviștii caută garanții că bănățenii nu se vor preda fără luptă în fața „găștii nebune” din Ialomița. „Dacă Urziceni câștigă cu Dinamo, atunci Unirea va ieși campioană, deși mai are de jucat și cu noi”, a fost declarația lui Marian Iancu, șeful Timișoarei, care i-a alarmat serios pe investitorii din „Groapă”. Cristi Borcea și Vasile Turcu au de gând să-l roage pe Iancu să joace pe bune cu Urziceniul. Acționarii susțin că și „câinii” și bănățenii ar avea numai de câștigat dacă Timișoara învinge echipa lui Dan Petrescu: Dinamo ia campionatul și Timișoara trage la locul doi, prin care ar putea ajunge chiar în grupele Ligii. Pentru a fi convinși că timișorenii realizează importanța partidei, acționarii intenționează să-i premieze pe elevii lui Balint chiar cu banii pe care Dănciulescu și compania i-au avut promiși la o victorie cu Unirea: 150.000 de dolari. Totuși, teoretic, supramotivarea elevilor lui Balint ar putea să se întoarcă ca un bumerang împotriva „câinilor”: dacă Timișoara o bate pe Urziceni, dar primește și cele șase puncte de la TAS, atunci bănățenii vor avea prima șansă la titlu.


Petrescu: „Timișoara e cu Dinamo!”

Dan Petrescu îi suspectează pe bănățeni că o vor pe Dinamo campioană. „Deocamdată Timișoara ne-a "ajutat" dându-i lui Dinamo șase puncte din șase. Dacă Timișoara va câștiga cu noi, e clar că-i vor face pe cei de la Dinamo campioni. Aștept să văd și eu ce atitudine vor avea cu noi, pentru că la meciul cu Dinamo n-au avut o atitudine 100%. În opinia mea, bănățenii își vor da viața ca să ne bată. Cred că vor veni 20-30 de mii de spectatori la stadion și vor vrea să ne bată și s-o vadă pe Dinamo campioană”, a afirmat „Bursucul”.


Borcea și Iancu au avut afaceri

Suspiciunile că Timișoara lui Marian Iancu i-ar fi subordonată lui Dinamo au planat încă de când BKP-ul a preluat echipa, în 2004. De altfel, bănățenii i-au învins o singură dată pe „câini” în acest mandat, în Cupă. Între Borcea și Iancu există și o relație extrafotbalistică, cei doi făcând afaceri împreună. Bossul Timișoarei i-a vândut o clădire impresionantă șefului dinamovist, edificiu plasat chiar lângă arena de pe „Ștefan cel Mare”. Acum, Borcea are din nou nevoie de ajutorul prietenului său, pe care îl roagă să o bată pe Unirea.

 

 

 

 

Publicat: 26 05. 2009, 08:51
Actualizat: 26 05. 2009, 10:10