Vamă îi amenință pe ‘câini’:** „Pun bastonul și furtunul cu apă pe ei!”
Duelul verbal de la distanță persistă între dinamoviști și Dinu
Gheorghe. Biletele puse în vânzare de „stegari” continuă să fie
principalul motiv de scandal.
Dinu Gheorghe i-a avertizat pe dinamoviști că orice tentativă de
a crea haos la meciul de mâine‑seară se va sfârși cu evacuarea
persoanelor turbulente. Aflând că suporterii din „Ștefan cel Mare”
și-au procurat bilete la tribuna a doua, președintele Brașovului
le-a pus acestora anumite condiții. „Pot să intre, însă
fără însemnele clubului. Nu este nicio problemă. Câte bilete au
putut să cumpere? Douăzeci, treizeci, doar nu o să creeze haos
acum?„, a declarat „Vamă”. Șeful „stegarilor” nu s-a oprit
însă aici, amenințându-i pe suporterii bucureșteni care vor ajunge
la partidă.
Dinu Gheorghe spune că îi va monitoriza „la sânge” pe roș-albi
și chiar afirmă că de-abia așteaptă să-i dea afară din stadion dacă
se vor produce incidente: „Dacă vor face ceva, de-abia
aștept să-i scot cu bastonul din stadion și să pun furtunul cu apă
pe ei!„.
VEZI AICI CUM L-AU FENTAT FANII DIN ȘTEFAN CEL MARE PE DINU
GHEORGHE
Ganea se ia de „Vamă”
Managerul sportiv al „câinilor”, Ionel Ganea, condamnă
atitudinea oficialilor brașoveni și îl critică pe președintele
Brașovului. „Nu mi se pare normal ce face Dinu Gheorghe, e un abuz!
Nu țin minte ca în istoria fotbalului o echipă să fi plătit înainte
de meci pentru eventualele pagube. Sunt manevre ieftine”, a
comentat Ganea.
Moldovan: „Vreau
victoria!”
Rezultatul favorabil înregistrat în fața Stelei, dar și jocul
bun practicat de „stegari” îi dau încredere lui Viorel Moldovan.
„Va fi un meci dificil, pentru care ne pregătim de două săptămâni.
Vreau să câștigăm indiferent de maniera de joc”, a declarat
tehnicianul brașovean. „Moldo” și-a atenționat din nou elevii că
trebuie să fructifice fiecare ocazie pe care o au: „Trebuie să fim
mult mai pragmatici față de ultimele meciuri și să dăm dovadă de
spirit de sacrificiu”.