„Vama” s-a mutat la Vaslui!** Dinu Gheorghe va fi noul președinte al clubului lui Porumboiu

Adrian Porumboiu l-a convins pe Dinu Gheor­ghe să devină președinte la FC Vaslui. „Vamă” își va intra în rol de luni, acesta ajungând la un acord cu finanțatorul moldovenilor zilele trecute. ProSport a aflat detalii despre cum au curs negocierile dintre cei doi oameni de fotbal, clauzele pe care le-a impus fostul șef al Rapidului și de ce e atât de pornit să-i demonstreze lui Copos că a greșit renunțând la el!
Plecarea de la Rapid i-a adus aproape imediat câteva oferte pe masă lui Dinu Gheorghe. Cea mai tentantă din punct de vedere fotbalistic și financiar a venit de la Vaslui, iar „Vamă” a acceptat să preia funcția de președinte al galben-verzilor. Acesta își va prelua funcția încă de luni, deși la un moment dat părea că va aștepta pauza competițională pentru a reveni în fotbal. Interesant este că el îi va lua locul lui Constantin Zotta, cel care a plecat tocmai la Rapid!

Va sta la Iași, dar va veni și la București
Pe lângă un salariu mai consistent decât cel pe care îl câștiga la Rapid (10.000 de euro/lună), Dinu Gheorghe va mai primi din partea lui Porumboiu un apartament în Iași. Totuși, noul președinte al Vasluiului nu se va rupe total de Capitală, acolo unde va veni de trei ori pe săptămână. Toate aceste aspecte sunt stipulate în contractul dintre cele două părți.

Vânează rapidiști

Conflictul pe care l-a avut cu George Copos nu se va stinge pentru „Vamă”, chiar dacă și-a găsit un nou loc de muncă. Fostul președinte al Rapidului intenționează să-i „plătească” patronului din Grant toate clinciurile prin aducerea unor fotbaliști alb-vișinii în Moldova. Surse apropiate echipei lui Răzvan Lucescu spun că deja Dinu Gheorghe a luat legătura cu o serie de jucători, care ar fi încântați să facă pasul către FC Vaslui.


6 jucători a adus Dinu Gheorghe de la Brașov la Rapid în urmă cu un an și jumătate: Coman, Rui Duarte, Ezequias, N. Grigore, Roman și Sburlea

Pentru o victorie pe terenul Sportului Studențesc, Vasluiul are o cotă de 1.85. Pentru egal, cota este 3.25, iar pentru victoria „studenților” – 3.80

Publicat: 25 11. 2011, 09:32
Actualizat: 25 11. 2011, 09:34