Vârful din Liga I care a fost în „avionul groazei”: „Unii au făcut pe ei la propriu!”

Redactor:
Daniel Remes
Vârful din Liga I care a fost în
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Marius Ene a fost primul pasager care a părăsit aeronava pe ieșirea de urgență

Un incident aviatic petrecut în urmă cu 10 zile, la Roma, putea să îndolieze o lume întreagă. Airbus-ul A320 al celor de la Wizz Air, care efectua o cursă de linie, pe ruta București – Roma Ciampino, a avut probleme cu trenul stâng de aterizare, care nu s-a mai deschis, iar pilotul a solicitat turnului de control să aterizeze pe aeroportul Fiumicino, unde pista era mai lungă. Până să atingă solul, cei 165 de pasageri și cei șase membri ai echipajului au trăit un adevărat coșmar. Avionul a survolat Roma timp de două ore, pentru a consuma cherosenul, iar când a ajuns la sol a căzut pe aripa stângă, care s-a frecat de pista acoperită cu spumă de pompieri. Imediat după ce aeronava s-a oprit, pasagerii au fost evacuați pe tobogane, pe ușa din dreapta. Din fericite, nu s-a consemnat niciun deces, doar câteva persoane au fost rănite.

Printre cei care au trăit clipe de coșmar la bordul avionului Wizz Air s-a numărat și atacantul nou-promovatei Corona Brașov, Marius Ene. Acesta și-a planificat din timp o vacanță la Roma și a plecat în capitala Italiei cu două zile mai târziu decât soția lui, pentru că a participat în București la un curs de antrenori. „Soția a plecat la Roma într-o zi de joi, iar eu am fost nevoit să plec sîmbătă pentru că am participat la un curs pentru antrenori. Zborul a decurs fără probleme pînă în Italia, când stewardesa ne-a anunțat că sunt ceva probleme cu trenul de aterizare. Atunci s-a instaurat panica printre pasageri”, și-a început Marius destăinuirea.

„Unii au făcut pe ei la propriu!”
Întrebat ce senzație a trăit în momentul în care a aflat că avionul are probleme, atacantul de la Corona a spus că a avut emoții puternice, dar nu a crezut niciodată că îi va veni sfârșitul. „Nu m-am gândit nicio clipă la ce e mai rău. Am avut emoții puternice, dar speram că piloții vor face o minune, ceea ce s-a și întâmplat. Au fost cele mai lungi minute din viața mea. Oamenii erau disperați pe lângă mine. Unii leșinau, alții au făcut pe ei, la propriu, sau vomitau. E o senzație ciudată să știi că urmează să pățești ceva rău, dar să nu poți face nimic. Am auzit «Tatăl Nostru» în șapte limbi”, a spus Ene, care a fost primul pasager care a ieșit din avion: „După ce am aterizat, am deschis ușa de la ieșirea de urgență. Am stat aproape de respectiva ieșire și am tras cu urechea când stewardesa i-a dat indicații unui pasager. Când am văzut că era cam palid, am deschis eu ușa și am ieșit pe aripa dreaptă. Ajuns pe pământ, am făcut un sprint de 150-200 de metri, cel mai rapid din viața mea. Simțeam nevoia de a mă descătușa”.

Comandantul aeronavei, italianul Gianluca Rabitti Martini, de 50 de ani, cu 12.000 de ore de zbor la activ, a fost felicitat pentru modul în care a gestionat situația. Seful piloților companiei Wizz Air a spus că va organiza o petrecere în cinstea echipajului

Munteanu și Selymes, la un pas de tragedie în 1995
Foștii internaționali Dorinel Munteanu și Tibor Selymes au fost la un pas de a-și pierde viața într-un accident aviatic în 1995. După partida din preliminariile Euro 1996, România – Polonia (2-1), disputată pe 29 martie, cei doi au prins ultimele bilete pentru zborul din ziua următoare, pentru a se întoarce la clubul pentru care evoluau, Cercle Bruges (Belgia). Dacă ratau acea cursă, Munti și cu Selymes ar fi luat avionul din 31 martie, care s-a prăbușit imediat după decolare la Balotești. 60 de oameni au pierit în acea tragedie, iar la un post de radio s-a anunțat și că cei doi jucători au decedat atunci!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători.
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători. "Este…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×