Fotbalistul echipei Sportul Studențesc, Dacian Varga, a declarat, vineri, că își dorește să învingă Dinamo, adversara din etapa a II-a a Ligii I, pentru ca apoi să râdă de prietenii săi din lotul formației din Șoseaua Ștefan cel Mare.
„Este bine că meciul se joacă seara, e mai răcoare. Nu-mi este frică de Dinamo, dar îi respectăm și nu vom merge acolo să ne apărăm. Am foarte mulți prieteni dinamoviști și am un motiv în plus să îi bat, ca după aceea să rând de ei. Cred că domnul Andone nu s-ar supăra dacă am câștiga noi, pentru că a antrenat aici, iar el iubește Sportul”, a spus Varga, care speră să se repete rezultatul din 29 aprilie 2006, când Sportul s-a impus cu 5-4 pe stadionul Dinamo.
Mijlocașul Viorel Ferfelea speră ca Sportul Studențesc să nu ajungă să se lupte pentru evitarea retrogradării. „Am dori să luăm campionatul dacă se poate, dar e greu după ce am stat patru ani în Liga a II-A și sperăm să nu ne luptăm pentru evitarea retrogradării”, a precizat Ferfelea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER