Varga: „Am mulți prieteni la Dinamo, dar vreau să-i bat, ca apoi să râd de ei!”
Fotbalistul echipei Sportul Studențesc, Dacian Varga, a
declarat, vineri, că își dorește să învingă Dinamo, adversara din
etapa a II-a a Ligii I, pentru ca apoi să râdă de prietenii săi din
lotul formației din Șoseaua Ștefan cel Mare.
„Este bine că meciul se joacă seara, e mai răcoare. Nu-mi
este frică de Dinamo, dar îi respectăm și nu vom merge acolo să ne
apărăm. Am foarte mulți prieteni dinamoviști și am un motiv în plus
să îi bat, ca după aceea să rând de ei. Cred că domnul Andone nu
s-ar supăra dacă am câștiga noi, pentru că a antrenat aici, iar el
iubește Sportul”, a spus Varga, care speră să se repete
rezultatul din 29 aprilie 2006, când Sportul s-a impus cu 5-4 pe
stadionul Dinamo.
Mijlocașul Viorel Ferfelea speră ca Sportul Studențesc să nu ajungă
să se lupte pentru evitarea retrogradării. „Am dori să luăm
campionatul dacă se poate, dar e greu după ce am stat patru ani în
Liga a II-A și sperăm să nu ne luptăm pentru evitarea
retrogradării”, a precizat Ferfelea.