Varga și Bălan** erau luați de joi!

Așa cum ProSport a anunțat încă din ediția de vineri, 26
februarie, Dacian Varga a fost „adjudecat” de Rapid împreună cu
Tibi Bălan, în ultima zi de transferuri, adică exact cu cinci zile
în urmă!

Întrebarea care stă pe buzele tuturor este însă: „De ce n-au jucat
cei doi duminică, împotriva Unirii Urziceni, dacă erau deja
jucătorii Rapidului?”. Răspunsul este simplu și ține strict de
abilitatea de negociatori a celor doi patroni. Practic, Vasile
Șiman și George Copos au ajuns joi, 25 februarie, în ultima zi de
transferuri cu discuțiile nefinalizate și cu cerințe
contradictorii. Presați de timp, cei doi au pus la cale o strategie
prin care să câștige timp și să poată continua negocierile și după
expirarea perioadei de mercato. „Vasile, hai să-i înregistrăm pe
Varga și Bălan la LPF ca jucători ai Rapidului și apoi putem
negocia liniștiți zilele următoare, fără să fim presați de o dată
limită!”, i-a propus Copos finului său. „George, accept, dar punem
o clauză care să prevadă că, dacă nu ajungem la un consens,
contractul de la Ligă devine nul”, a fost răspunsul lui
Șiman.

Au bătut palma
aseară

Negocierile au fost apoi sistate în weekend, dar duminică seara,
Rapid a dat-o din nou în bară. 1-1 pe Giulești cu Urziceniul după
un joc slab și demisia înaintată verbal de Nicolae Manea l-au
determinat pe George Copos să ia atitudine. Luni a reluat
negocierile cu Vasile Șiman, iar aseară cei doi patroni s-au
înțeles și asupra condițiilor-problemă care împiedicau finalizarea
afacerii. Astfel, Varga și Bălan vor juca în Grant până la finalul
campionatului, Sportul Studențesc urmând să primească în schimb o
sumă de bani al cărei cuantum va depinde de performanțele
Rapidului.

„Suma pe care o vom primi va depinde de locul ocupat de Rapid la
finalul campionatului. Contractele lor sunt înregistrate la Ligă
din 25 februarie. Noi am discutat aseară doar unele
clauze”
, Vasile Șiman, patron Sportul Studențesc

„Negociez de două luni cu Șiman, care e de pe altă planetă.
El nu vede că Pământul se scufundă”
, George Copos, patron
Rapid

„Sunt pregatit să joc din nou. Vreau să mai iau un
campionat, de această dată cu Rapid”,
Tibi Bălan, mijlocaș
Rapid

La fel au procedat și
cu Săpunaru

Rapid a folosit tactica de a înregistra contractul unui jucător la
LPF înainte ca toate detaliile să fie puse la punct și în cazul lui
Cristian Săpunaru. Fundașul lui FC Porto a fost transferat oficial
de Rapid, a primit cartea verde din Portugalia, dar are în contract
o clauză care prevede că înțelegerea devine nulă dacă suspendarea
lui nu se diminuează și fotbalistul nu are drept de joc în Liga I.
Aceeași procedură s-a utilizat și în cazul lui Varga și al lui
Bălan, doar că respectiva clauză se referea la alte aspecte,
financiare de această dată.

Ciz a trecut la
treabă

Rapid și-a întărit postul de fundaș stânga după ce uruguaianul
Diego Ciz, sosit sâmbătă seară în România, a semnat ieri un
contract valabil până în vară cu formația giuleșteană. În funcție
de randamentul sud-americanului, alb-vișiniii vor decide dacă vor
activa opțiunea de prelungire. Devenit oficial rapidist, Ciz a
făcut tot ieri și primul antrenament sub comanda lui Nicolae Manea,
iar vineri este foarte probabil să debuteze pentru Rapid, în locul
suspendatului Vladimir Bozovic.

Herea, apt cu
Timișoara

Ovidiu Herea a fost schimbat în meciul cu Unirea Urziceni în
minutul 23, acuzând o entorsă provocată chiar de colegul său,
Helder, și părea că va trebui să stea departe de teren o perioadă
de timp. Totuși, norocul și-a întors fața către mijlocașul care a
ratat o parte din pregătirea de iarnă din cauza unei accidentări la
spate și, vineri seară, în partida cu Poli Timișoara, va fi apt
100%. „M-am speriat puțin, dar totul este bine și mai mult ca sigur
voi fi apt pentru meciul cu Timișoara”, a declarat, fericit, Ovidiu
Herea.

Publicat: 03 03. 2010, 09:25
Actualizat: 03 03. 2010, 09:31