Varga și Bălan își strigă disperarea:** „Vrem să jucăm”

Liga Profesionistă de Fotbal a hotărât ieri că Rapid a pierdut
meciul cu Timișoara cu 3-0 la masa verde, dar marii pierzători în
toată această veritabilă telenovelă sunt Dacian Varga și Tiberiu
Bălan.

A trecut mai bine de o lună de când cei doi mijlocași
împrumutați de Rapid de la Sportul Studențesc nu au mai jucat
într-un meci oficial. Nevoiți să urmărească meciurile giuleștenilor
din tribună sau din fața televizorului, cei doi fotbaliști au ajuns
la capătul răbdărilor. Întrebat ce vrea să le transmită celor care
i-au anulat viza, Dacian Varga a declarat, ca într-un strigăt de
disperare: „Nu le-aș spune prea multe lucruri, decât «De ce nu ne
lăsați să jucăm? De ce nu îmi dați legitimația?». Poate că eu vreau
să joc la liga a patra. Nici acolo nu îmi dau voie să joc”. Același
Varga a continuat și a spus că, după meciul cu Timișoara, el și
Bălan fuseseră trimiși de Nicolae Manea să joace pentru echipa a
treia, dar când s-a aflat că nu au vize de joc, au fost
opriți.

Andone îi vrea pe teren la Cluj. Liga nu e de
acord

„Aseară am primit asigurări din partea conducerii administrative
că îi voi avea pe cei doi pe teren”, declara ieri antrenorul
Rapidului, Ioan Andone. Oficialii alb-vișinii au încercat să facă
rost de vizele de joc ale celor doi fotbaliști, dar s-au lovit de
sistemul impus de LPF, obținerea acestora durând mult prea mult și
făcând imposibilă apariția celor doi pe teren, cu CFR.

„Mai sunt șanse matematice, se poate să prindem cupele
europene chiar cu acest deficit de puncte”
, Dacian Varga,
mijlocaș Rapid

„Dacă îi va folosi pe Varga și Bălan la Cluj împotriva
CFR-ului vom contesta dreptul de joc al celor doi „,
Iuliu
Mureșan, președinte CFR Cluj

„Din câte știu, vizele jucătorilor sunt anulate și nu putem
face nimic în privința dreptului lor de joc”
, Ioan Taban,
președinte Rapid

Publicat: 10 04. 2010, 08:30
Actualizat: 10 04. 2010, 08:41