Varga și Torje după Tamaș?** Cei doi sunt doriți de WBA!
Cei doi mijlocași sunt pe lista lui WBA.Tamaș a vorbit
pentru amândoi cu oficialii englezi.
În plină criză financiară, Dinamo și-a găsit partener de afaceri.
Este vorba de clubul englez de ligă secundă West Bromwich Albion.
După ce au cedat drepturile federative ale lui Gabi Tamaș, pe care
le dețineau până în vară, în schimbul sumei de 285.000 de lire
sterline, „câinii” sunt în tratative pentru un nou export la
WBA.
În discuții a intrat Gabi Torje, mijlocașul de care englezii s-au
interesat chiar la acționari. Mai mult, Tamaș a vorbit cu șefii săi
despre prietenul său de la Dinamo și chiar managerul Roberto di
Matteo și-a dat acordul pentru începerea negocierilor. Toate bune
și frumoase numai că cele două părți s-au lovit de mai vechea
problemă a permisului de muncă.
Varga are aceeași problemă
Torje nu are selecții la naționala mare, iar federația engleză cere
ca orice fotbalist extracomunitar (așa cum sunt cosiderați românii
în Anglia) să poată fi legitimat doar dacă are peste 75% din
meciuri la prima reprezentativă a țării sale. Cum Torje nu
îndeplinește această cerință, șefii echipei la care joacă Gabi
Tamaș l-au întrebat pe român despre situația lui Dacian Varga. S-a
luat legătura și cu impresarii români care colaborează cu WBA, dar
a intervenit aceeași problemă. Jucătorul care aparține de Sportul
Studențesc are doar șase meciuri sub tricolor, astfel că afacerea
se află în stand-by.
Se bazează pe
precedentul „Zoran Tosic la Manchester”
Legea engleză prevede și o derogare de la regula celor 75 de
procente ale selecțiilor la echipa națională, pe care trebuie să le
aibă în mod normal un fotbalist. Însă ea este interpretată
arbitrar, cum a fost și cazul a doi jucători sârbi doriți de
Manchester United, ambii de la Partizan Belgrad. Cei doi fotbaliști
au acceptat oferta englezilor, s-au antrenat cu formația
„diavolilor”, dar Adem Ljajic (18 ani) nu a obținut permisul de
muncă, fiind cedat la Fiorentina pentru 8 milioane de euro, în timp
ce Zoran Tosic (22 de ani) a primit acceptul de a juca în Regatul
Unit.
2.000.000 de
euro a plătit Dinamo pentru a-l cumpăra pe Torje de
la Poli Timișoara
8
goluri a marcat Varga pe prima scenă a fotbalului
românesc
2,5 milioane de
euro este suma pe care acționarii au refuzat-o
pentru cedarea lui Torje la o echipă din Anglia
3 oferte de transfer a avut Gabi Torje în aceast
sezon, de la echipe din Germania, Italia și Anglia