Dacian Varga respinge cu vehemență posibilitatea unei fuziuni între Steaua și Unirea și dezvăluie că fotbaliștii fuseseră puși în gardă de Mihai Stoica, înainte de meci, că s-ar putea să se vehiculeze astfel de aberații.
"Unirea Urziceni e deja un club mare și nu cred că se va ajunge la fuziune. Mihai Stoica ne-a spus încă de ieri că nimic legat de fuziune nu e adevărat. El e bine informat, știa dinainte. E mult spus că eu am decis meciul, noi am făcut cu toții un meci foarte bun.", a spus Dacian Varga la Sport.ro În ceea ce privește metoda lui Dan Petrescu de a chema fotbaliștii în cantonament, imediat după meci, mijlocașul are numai cuvinte de laudă. Fostul student explică de ce jucătorii nu au cum să refuze o astfel de strategie, în condițiile în care aceasta asigură succesul: "Dan Petrescu a decis să ne cheme în cantonament imediat după meci. Așa vom fi mai proaspeți, pentru că noi majoritatea suntem din București și astfel suntem scutiți de un drum obositor. E mult mai relaxant să stai în cantonament, să faci recuperare. La început ni s-a părut ciudat, dar ne-am dat seama că această decizie este spre binele nostru"
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER