Varianta prin care Becali vrea să îl înlocuiască pe Dragomir, blocată din start:** „M-am săturat să fiu ‘sperietoare'”

În plin scandal cu Dumitru Dragomir, doi președinți de club din
Liga I au făcut ieri o propunere cu tentă de amenințare. Gigi
Becali (Steaua) și Adrian Mititelu (Universitatea Craiova) au
declarat, independent unul de celălalt, că omul ideal pentru
funcția de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal ar fi Gică
Popescu.

De ani buni, de fiecare dată când Mircea Sandu sau Dumitru Dragomir
sunt contestați din interior este pus pe tapet numele lui Gică
Popescu. La 44 de ani, fostul căpitan al Barcelonei și-a creat o
imagine aproape impecabilă, independentă, chiar dacă unii cârcotași
îl situează în zona de influență a fraților Becali. „Baciul” are o
carieră fotbalistică la cel mai înalt nivel, continuată de una la
fel de prodigioasă la nivel de business. Experiența acumulată ca
impresar, precum și ușurința de a folosi cuvintele sunt alte puncte
forte din CV-ul său. „Da, Gică Popescu ar fi președintele ideal al
Ligii”, au spus ieri Gigi Becali și Adrian Mititelu.

„Liga are
deja un președinte”

Contactat de ProSport, Gică Popescu a reacționat. „Faptul că am
fost propus de președinții a două cluburi dragi mie este onorant.
Totuși, pentru a nu lăsa loc de interpretări, vreau să spun că mă
deranjează postura de «sperietoare» în care sunt pus. De fiecare
dată când doi oameni se ceartă în fotbalul românesc se amintește
numele meu. Astfel de discuții nu au o bază serioasă, sunt un bluf,
o fabulație. Și asta pentru că nimeni nu mi-a propus oficial
niciodată să ocup o funcție de conducere în fotbalul românesc. Dacă
cineva se gândea la mine, ar fi venit până acum să discutăm. Așa
că, mai bine să-și găsească alt cobai”.

Întrebat dacă ar fi tentat totuși de funcția de președinte al
ligii, Gică Popescu a replicat: „Liga are un președinte. Unul votat
de oameni, care, din ce am văzut, s-a bătut pentru interesul
cluburilor”.

Gică Popescu a candidat în 2005 la șefia FRF, dar a pierdut în fața
lui Mircea Sandu, după ce a obținut doar 102 voturi din
290

Publicat: 01 07. 2011, 09:01
Actualizat: 01 07. 2011, 09:02