Varianta Sichitiu a picat!** Oficialul n-ar fi spus NU unei eventuale întoarceri în Giulești! „Fiecare se supără pentru ce vrea”

Odată cu despărțirea de Dinu Gheorghe, rapidiștii își caută un nou președinte.

George Copos a exclus deja înregimentarea a doi posibili înlocuitori ai fostului oficial. „Domnul Grigore Sichitiu nu va mai veni la Rapid, domnul Mihai Stoica nu are cum să vină la Rapid, pentru că nu are nicio legătură cu acest club. E un președinte foarte bun, pasionat, dar nu are cum să vină vreodată la Rapid”, a declarat Copos.

Vorbind despre o posibilă revenire în Giulești, Sichitiu, în prezent în conducerea Politehnicii Iași, a spus că este în continuare cu sufletul alături de alb-vișinii, dar îi respectă decizia patronului.

„Fiecare om se supără pentru ce vrea. Am fost aporpae 15 ani acolo, am plecat de fiecare de bună voie, nu m-a dat nimeni afară.

Mi-a părut rău de rezultatul contra Legiei. Rapidul m-a surprins, au jucat prost, timid. Dacă câștigau aseară, aveau șanse de calificare. La cum au arătat polonezii aseară, îmi vine greu să cred că Rapidul va câștiga în deplasare. Am putea să prindem noi o zi bună acolo, în fotbal orice e posibil.

La nivelul echipelor de club suntem domestici, nu mai plecăm de acasă. Suntem pe o pantă descendentă la nivel internațional. Cel mai dureros e că nu văd proiecte, nu văd ce s-ar putea face să ieșim din criză”, a declarat Sichitiu la Sport.ro.

Publicat: 21 10. 2011, 17:31
Actualizat: 21 10. 2011, 17:33