Academica Clinceni se transformă pe zi ce trece după ce falimentul a devenit tot mai mult o certitudine. ProSport a publicat ieri lista persoanelor din club care s-au ales cu prime exorbitante prin care s-au „evaporat” finanțele ilfovenilor, iar astăzi vă prezentăm planul edilului din Clinceni cu baza Academicii, una la standarde foarte bune pentru nivelul Ligii 1.
Baza de pregătire în care s-au investiti milioane de euro este ultimul bun solvabil al „lanternei roșii” din play-out, ce poate fi valorificat înainte de desființare, iar planul primarului Adrian Budeanu ar putea fi pus în practică în scurt timp.
Vasile Geambazi (40 de ani), nepotul lui Gigi Becali și finanțator la Unirea Constanța, se află în negocieri avansate pentru preluarea bazei sportive cu primarul din Clinceni. Cei doi au negociat în secret, pentru a nu crește și mai mult presiunea politică aflată pe umerii șefului administrației locale, după dezastrul în care a ajuns clubul care în sezonul trecut evolua în play-off.
Geambazi dorește să mute echipa de Liga 2 în Ilfov, în primă fază pentru a se pregăti, întrucât Unirea nu dispune de una proprie, dar proiectul acestuia ar putea fi unul mult mai îndrăzneț pentru următorii ani.
Nepotul patronului de la FCSB a fost implicat în urmă cu doi ani la Academica, până s-au răcit relațiile cu edilul, și nu ar fi exclus ca echipa de pe litoral să calce pe urmele celei ce se pregătește de desființare. Ar avea porțile deschise pentru a împrumuta jucători de perspectivă de la roș-albaștri, aspect ce ar putea contribui din plin la saltul spre primul eșalon.
„Obiectivul pentru acest sezon este menţinerea în Liga 2, categoric. Vrem să trecem peste FC Braşov şi să ne salvăm la baraj. Indiferent ce se va întâmpla, eu nu voi renunţa la această echipă. Vreau ca din sezonul viitor să fuzioneze cu FCSB 2, să fie o singură echipă.
Dacă nu mă implicam eu, această echipa era deja dispărută. Echipa este curată din punct de vedere financiar, nu am de ce să renunţ la ea. Am redus bugetul de la 60.000 de euro, la 20.000 de euro pe lună”, declara Vasile Geambazi în luna martie.
ProSport a dezvăluit modul în care se devalizează cluburile din Liga 1, iar exemplul cel mai elocvent este cel de la Academica Clinceni, acolo unde s-a dat un adevărat „tun” prin „metoda bonusul”.
Concret, pentru accederea în play-off-ul sezonului 2020/2021, oficialii de la Clinceni au cesionat drepturile TV pe care le-au primit în 2022, iar sumele trecute sunt absolut fabuloase. Fotbaliștii au luat și 20.000 de euro, antrenorul Ilie Poenaru a dat lovitura cu 50.000 de euro, iar un personaj care e ba șofer, ba magaziner, a încasat 15.000 de euro.
Lista bonusurilor pe care Academica le-a stabilit pentru atingerea obiectivului, acela de a ajunge în play-off-ul sezonului 2020/2021, este incredibilă. Pentru o pseudo-performanță, antrenorul Ilie Poenaru a încasat 50.000 de euro, iar vedetele Rusescu sau Tănase câte 20.000 de euro.
Si oamenii din staff-ul tehnicianului, preparatorii fizici și antrenorul cu portarii, au fost răsfățati cu sume importante, de câte 15.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER