Vasilache a semnat cu Petrolul. Durata contractului și prima reacție a mijlocașului

Mijlocașul Ciprian Vasilache (31 de ani) este prima achiziție din acest sezon a Petrolului, jucătorul semnând un contract pe șase luni cu echipa ploieșteană

Dacă Priso, Albin, Mustivar, Haddad și Gerson s-au încadrat la capitolul plecări, Petrolul a reușit și primul transfer din această iarnă! E vorba despre mijlocașul Ciprian Vasilache (31 de ani), care a petrecut ultima săptămână în cantonamentul Petrolului, reușind să-l convingă pe Mircea Rednic să-l păstreze pentru următoarele luni.
 

„Sunt foarte bucuros că am revenit în fotbalul românesc și că am șansa de a evolua la o echipă precum Petrolul. Sper să răsplătesc prin evoluțiile mele încrederea pe care mi-au acordat-o conducerea clubului și antrenorul Rednic. Abia aștept să joc pe Ilie Oană în fața minunaților suporteri ploieșteni. Sperăm că alături de ei să avem un retur reușit și să ne îndeplinim obiectivele”, a declarat Vasilache pentru site-ul oficial al clubului, fcpetrolul.ro.
 
În ultimii doi ani, Vasilache a evoluat în Ucraina, la Vorskla Poltava, și în Coreea de Sud, la Gangwon FC și Chungiu Hummel, ambele echipe din prima ligă asiatică.
Publicat: 10 02. 2015, 15:35
Actualizat: 10 02. 2015, 15:36