Vasile Avram a cerut să fie judecat în libertate

Vasile Avram a cerut ieri pentru prima dată să fie judecat în libertate. Sorin Țerbea, omul de afaceri apropiat de FCM Târgu Mureș, s-a aflat la a treia tentativă de a-i îndupleca pe judecători. Din mărturiile lui Avram reiese că, în afara tabloului pe care l-a refuzat după călătoria cu elicopterul, Țerbea i-a mai oferit un alt cadou asemănător.

La Curtea de Apel București, Vasile Avram și Sorin Țerbea au reușit să creeze multe momente comice, în ciuda situației cât se poate de serioase în care se află. Conform mărturiei fostului președinte al CCA, în afara celebrului basorelief pe care n-a vrut să îl primească de la Sorin Țerbea decât dacă acesta îi dădea chitanță și factură, a mai existat un alt tablou. Obiectul de artă n-a fost menționat inițial de către Avram, dar apare într-o convorbire dintre Avram și soția sa pe care procurorii au interceptat-o. „E vorba de un tablou mic, reprezentând o bisericuță, cadoul pentru cununia lui Marius Avram”, a fost explicația celor doi inculpați.

La fel ca în toate declarațiile date până acum în fața anchetatorilor, Vasile Avram a susținut că singurul său țel în arbitraj a fost acela de a combate corupția. „Ați văzut și dumneavoastră că unii patroni de cluburi amenințau că vor umbla la «butoane». Eu am vrut să fac curățenie!”. Legat de desele discuții pe care le-a avut cu oamenii cu funcții de decizie la cluburile din Liga I, Avram a explicat că însuși Mircea Sandu i-a cerut să comunice cu aceștia: „Chiar președintele federației îmi spunea să stau de vorbă cu ei, pentru a avea relații normale”.

Tot ieri, alături de Țerbea și Avram, au mai fost audiați și ceilalți oameni din dosar puși sub urmărire penală: recepționerul hotelului deținut de Sorin Țerbea, pilotul elicopterului și avocatul care l-a sfătuit pe Avram să semneze documentele aparținând CCA în arest. O decizie în privința eliberării celor doi va fi luată la începutul săptămânii viitoare.

Publicat: 10 11. 2011, 09:19
Actualizat: 10 11. 2011, 09:20